Viorel, fiul de numai 6 ani al unui preot din Șcheia, vrea să se facă polițist



Viorel vrea să se facă polițist
Viorel vrea să se facă polițist

Viorel, un copil de numai 6 ani, al cărui tată și bunic, dar și alți membri ai familiei sunt preoți, vrea să ”rupă” această linie. Copilul și-a exprimat dorința de a deveni polițist, iar reprezentanții IPJ Suceava i-au venit în întâmpinare. ”Deși e la o vârstă fragedă, Viorel știe deja multe lucruri despre societate și are o dorință în plus față de ceilalți membri ai familiei, să facă mai mult bine și să construiască o lume mai bună, mai corectă. Cu ceva timp în urmă Viorel i-a dezvăluit tatălui marea lui dorință, aceea de a deveni polițist când va fi mare. La un astfel de vis de copil ne-am alăturat și noi, polițiștii, și după o „evaluare riguroasă” i-am acordat lui Viorel calitatea de „mic polițist”. În acest weekend, de ziua lui, când a împlinit vârsta de 6 ani, autospecialele de poliție și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia, câteva elemente de recuzită, dar și….. dulciurile primite l-au responsabilizat pe Viorel, care va fi un sprijin real pentru polițiști în activitățile preventive pe perioada vacanței de vară, dar și după ce va merge la școală, într-un nou început, în clasa pregătitoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Acțiunea face parte dintr-un plan mai amplu al Poliției Suceava care presupune activități de informare și responsabilizare a tinerilor și părinților în scopul prevenirii unor situații victimale sau de risc pentru copii.
”În plus, pentru promovarea valorilor reale polițiștii îi identifică pe cei care doresc să fie voluntari în activitățile preventive și să își asume rolul de formatori de opinie în rândul colegilor. Polițiștii continuă activitățile preventive și de informare în cadrul campaniei Vacanță în Siguranță”, se mai arată în comunicatul IPJ Suceava.


Campania Vacanță în Siguranță
Campania Vacanță în Siguranță
Campania Vacanță în Siguranță
Campania Vacanță în Siguranță
Viorel vrea să se facă polițist
Viorel vrea să se facă polițist


Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni