miercuri, 10 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 186 (8103)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9437 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta5,1379 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Primăria Fălticeni va trebui să securizeze zona unde a fost demolată parțial Casa Morțun

Miercuri, 10 August 2022 (15:55:58)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mai multe măsuri au fost adoptate în cazul Casei Morțun din Fălticeni, care a fost demolată parțial, acțiune sistată după ce profesorul Ioan Ilișescu s-a urcat pe clădire în semn de protest, nemulțumit de decizia de a pune la pământ imobilul în care a activat un dispensar.

”Având în vedere pericolul pentru siguranța pietonilor pe care îl reprezintă clădirea parțial demolată, cu resturi de moloz și cărămidă din zidul demolat căzute la limita cu trotuarul străzii Maior Ioan, a riscului de prăbușire pentru elemente din interiorul construcției, Primăria municipiului Fălticeni va adopta măsuri de punere în siguranță a circulației în zonă, prin montarea de bandă avertizoare și afișe pentru interzicerea accesului și atenționarea asupra pericolului de accidentare, prin închiderea golurilor de acces în clădire și prin blocarea circulației pietonale pe trotuarul din apropierea clădirii, cu devierea circulației pietonale pe celălalt trotuar al străzii. Măsurile au fost adoptate parțial pe timpul controlului. Elaborarea unei proceduri operaționale privind circuitul documentelor și evidența documentelor în cadrul Primăriei municipiului Fălticeni, precum și desemnarea unei persoane responsabile cu listarea, evidența și repartizarea pe servicii/compartimente a corespondenței electronice primite pe adresa de e-mail a instituției. Comunicarea procedurii operaționale persoanelor cu atribuții și/sau publicarea acesteia pe site-ul instituției”, se arată într-un comunicat semnat de prefectul Alexandru Moldovan.

Informațiile au fost furnizate în urma studierii raportului comisiei mixte de verificare din care au făcut parte reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Suceava, Direcției Județene pentru Cultură, Inspectoratului de Poliție Județean și ai Inspectoratului Județean în Construcții.

O altă măsură propusă este constituirea unei comisii interinstituționale de specialitate, compusă din reprezentați ai autorității publice locale, ai asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice, ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu, în vederea verificării și inventarierii tuturor clădirilor aflate pe raza municipiului Fălticeni care ar putea fi clasate ca monumente istorice potrivit prevederilor Legii nr. 422/200 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordinului nr. 2260/2008 al Ministerului Culturii privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare.

 

·        Prefectul de Suceava, nemulțumit de activitatea Direcției Județene pentru Cultură

Pentru a evita apariția unor cazuri similare prin alte localități ale județului, prefectul Alexandru Moldovan a cerut sistarea lucrărilor de construire sau desființare în situația descoperirii de vestigii arheologice, iar Direcția Județeană pentru Cultură Suceava trebuie să ofere în perioada imediat următoare consultanță de specialitate tuturor primăriilor din județ, conform atribuțiilor instituționale.

”Având în vedere faptul că, între data sesizării Direcției Județene pentru Cultură Suceava, respectiv 08.07.2022, și data concretă a verificărilor preliminare întreprinse de această instituție, inclusiv în teren, și a întocmirii notei de constatare nr. 1334/18.07.2022, există un interval de timp în care inacțiunea Direcției Județene pentru Cultură Suceava nu poate fi explicată raportat la înscrisurile puse la dispoziție și prevederile art. 23 din Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările ulterioare, luând în considerare că declanșarea procedurii de clasare nu a fost realizată în regim de urgență așa cum a solicitat reprezentantul Fundației Culturale „Șezătoarea” din municipiul Fălticeni, Instituția Prefectului va înainta Ministerului Culturii raportul comisiei mixte de verificare, notificând în același timp cu privire la aspectele mai sus menționate și solicitând clarificarea acestora. Întrucât măsura propusă de către Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, respectiv sancționarea contravențională a Primăriei municipiului Fălticeni, conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, excede competența legală a comisiei constituite prin ordin al prefectului, se va notifica de îndată DJC Suceava asupra faptului că potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 şi Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2260/2008, agenţii constatatori din cadrul instituţiei răspund de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la regimul de protejare a monumentelor istorice”, se arată în adresa semnată de prefectul de Suceava.

 

·        Poliția, chemată să facă lumină în documente și, eventual, să dea amenzi

Prefectul Alexandru Moldovan a mai arătat că, motivat de expunerea în cadrul raportului comisiei a cronologiei de eliberare a actelor administrative emise de către autoritatea locală, dar fără a se fi cuantificat în timp momentul efectiv în care au început lucrările de demolare, ”Instituția Prefectului va solicita de îndată IPJ Suceava clarificarea acestui aspect. Specialiștii serviciului de specialitate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție au, spre deosebire de ceilalți membri ai comisiei, competenţa legală de a aprecia dacă acțiuni sau inacțiuni constituie, potrivit legii, contravenţie sau infracţiune şi pot dispune procedural în consecinţă, după caz”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Fălticeni va trebui să securizeze zona unde a fost demolată parțial Casa Morțun.
 Vizualizări articol: 603 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primăria Fălticeni va trebui să securizeze zona unde a fost demolată parțial Casa Morțun0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei