Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 22 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 170 (8087)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În municipiul Suceava vor fi 6 puncte de prim ajutor, în cazul codului roșu de caniculă

Vineri, 22 Iulie 2022 (15:07:01)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Suceava este deocamdată în zona verde din punct de vedere al temperaturilor, dar administrațiile locale se declară pregătite să ia măsuri, în cazul în care în care valul de caniculă va afecta și zona noastră. Viceprimarul municipiului Suceava, Teodora Munteanu, a declarat că în cazul în care va fi emis cod roșu de caniculă, în municipiul reședință de județ vor fi amenajate 6 puncte de prim ajutor: în Parcul Nemeș, unde va fi amplasat un cort, în sediile administrative din Piața Mare, Piața George Enescu, Piața Burdujeni, Bazar și la piața en gros de legume. „În aceste puncte de prim ajutor va fi prezentă câte o asistentă medicală cu aparat de tensiune, stretoscop. Punctele respective de prim ajutor vor  fi semnalizate cu bannere și vor avea la dispoziție fie dozatoare cu apă, fie sticle cu apă”, a declarat Teodora Munteanu.

La Fălticeni, punctele de prim ajutor, în caz de cod roșu de caniculă, și de distribuție a apei potabile, în caz de cod portocaliu și cod roșu, vor fi la sediul Bibliotecii Municipale, pe aleea pietonală centrală (lângă Judecătorie), la Baza de agrement „Nada Florilor” și la Piața agroalimentară. La Rădăuți un astfel de punct va fi în Parcul Central, lângă Catedrală, potrivit unei informări transmise de purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă. La toate aceste puncte programul va fi de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.00 în Suceava și Rădăuți și 11.00-16.00 în Fălticeni.

Potrivit  Ordinului nr. 823/ 2006, al Ministerului Mediului, codul roşu se instituie în urma deciziei Guvernului, la recomandarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Un alt ordin, nr. 245/2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice, stabilește în ce condiții se stabilesc anumite coduri.

·       Criteriile pentru cod galben, portocaliu și roșu de caniculă

Astfel, atenţionarea cod galben se emite când valorile de temperatură provoacă disconfort persoanelor care efectuează activităţi în exterior și când se poate înrăutăţi starea bolnavilor cu afecţiuni cronice, cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie sau mentale. În mod uzual, în România acest lucru se întâmplă când temperaturile sunt între 35 și 37 de grade Celsius.

Atenționarea cod portocaliu se emite când creşterea temperaturii poate pune în pericol persoanele în vârstă, persoanele cu handicap, persoanele care suferă de maladii cronice sau tulburări mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum şi persoanele izolate; când persoanele care lucrează în aer liber pot fi puse în pericol în anumite perioade; pot exista probleme în alimentarea cu electricitate; când în cazul temperaturilor maxime extreme, există pericol de incendiu și traficul rutier şi feroviar poate fi afectat. Temperaturile de cod portocaliu sunt de la 38 la 40 de grade Celsius.

Atenționarea cod roşu se emite când temperaturile extreme afectează toate persoanele, chiar şi pe cele cu o stare de sănătate bună; când temperaturile extreme reprezintă un risc vital pentru persoanele care suferă de diverse maladii sau pentru persoanele izolate; când persoanele care lucrează în aer liber trebuie să îşi întrerupă activitatea; când pot exista probleme majore în alimentarea cu electricitate; când poate fi afectată viaţa animalelor; când în cazul temperaturilor maxime extreme, există pericol major şi pe arii extinse de incendiu și când traficul rutier şi feroviar poate fi puternic afectat. În România, codul roşu de caniculă se instituie în cazul în care temperaturile depășesc 43 de grade la umbră.

În sensul prevederilor OUG nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, temperaturi extreme înseamnă temperaturi exterioare ale aerului care depășesc 37 de grade Celsius sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Criteriile de încadrare în coduri sunt specifice fiecărei țări. Dacă în unele zone temperaturile de 39-40 de grade sunt normale în timpul verii, în altele temperaturi de peste 35 de grade Celsius sunt deja un motiv de alertă și de instituire a codului roșu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului În municipiul Suceava vor fi 6 puncte de prim ajutor, în cazul codului roșu de caniculă.
 Vizualizări articol: 706 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
În municipiul Suceava vor fi 6 puncte de prim ajutor, în cazul codului roșu de caniculă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei