Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 iun 2022 - Anul XXVII, nr. 137 (8054)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Suceveanul Vasile Boca a fost cooptat în staff-ul echipei naționale de juniori a României

Marţi, 14 Iunie 2022 (17:31:40)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Antrenorul sucevean Vasile Boca a fost numit secund la echipa națională de handbal masculin juniori a României. Desemnarea tehnicianului în vârstă de 30 ani în această poziție este una normală, dacă stăm să ne gândim că nu mai puțin de 13 jucători de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, cu care a reușit să câștige succesiv campionatele naționale de juniori III și II, și titlul de vicecampioni ai României la nivel de juniori I, sunt convocați constant la lotul național. Este vorba de Dragoș Podovei, Daniel Stanciuc, Alexandru Focșăneanu, Cătălin Zarițchi, Ștefan Armanu, Sorin Grigore, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Alexandru Reuț, Florin Drăgoi, Eric Moldoveanu, Florin Sârghie și Adi Hreceniuc.

Ar mai fi de adăugat că, sub coordonarea lui Vasile Boca, la nivel juvenil CSU din Suceava a reușit în 2022 să se califice în finalele campionatelor naționale cu toate echipele de juniori, bilanțul fiind o medalie de aur (juniori II) și două de argint (juniori I și III), performanță care n-a mai fost izbutită de foarte mulți ani de un club din România.
,,Oportunitatea de a face parte din staff-ul echipei naționale de juniori a României mă onorează, dar în același timp vine și cu o responsabilitate mare pentru mine. Voi pune în slujba echipei naționale toată priceperea, energia și cunoștințele acumulate în acești ani. Știm cu toții că așteptările sunt foarte mari în ceea ce privește această generație de 2004-2005, care are un potențial foarte bun. Obiectivul este clar, câștigarea turneului de la Craiova, revenirea în prima urnă valorică și calificarea la Campionatul European. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și să-i asigur de toată disponibilitatea în ceea ce privește munca de revigorare a handbalului românesc juvenil”, a declarat antrenorul Vasile Boca.

Așadar, pentru echipa națională a României urmează disputele din cadrul eșalonului al doilea european al juniorilor U-18. Competiția se va desfășura la Craiova, în perioada 8-14 august. „Tricolorii” au fost repartizați în Grupa A, alături de Finlanda și Marea Britanie, în vreme ce din Grupa B vor face parte Austria, Slovacia, Ucraina și Estonia. Primele două clasate din fiecare grupă vor juca semifinalele, câștigătoarea turneului urmând să obțină calificarea în primul eșalon valoric european.

Vasile Boca va face echipă la naționala de juniori cu antrenorul principal Adrian Petrea și cu antrenorul de portari Bogdan Pralea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceveanul Vasile Boca a fost cooptat în staff-ul echipei naționale de juniori a României.
 Vizualizări articol: 802 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Suceveanul Vasile Boca a fost cooptat în staff-ul echipei naționale de juniori a României5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei