luni, 6 iun 2022 - Anul XXVII, nr. 130 (8047)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8962 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,555 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

„Un secol de muzică tradițională românească”, adus de Croitoru String Virtuosi Orchestra pe scena Festivalului „Ciprian Porumbescu” Suceava

Luni, 6 Iunie 2022 (18:50:31)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Ultima seară a Festivalului internațional „Ciprian Porumbescu” Suceava a adus în fața publicului numeros un regal de muzică tradițională, cântat ca la Filarmonică. Spectacolul „Un secol de muzică tradițională românească” a fost oferit cadou sucevenilor, în interpretarea instrumentală a talentaților membri ai Croitoru String Virtuosi Orchestra.

Deși spectacolul, organizat cu multă atenție, ar fi trebuit să aibă loc afară, pe esplanada centrală a Sucevei, unde erau pregătite scena și mii de locuri pentru spectatori, vremea capricioasă le-a jucat feste organizatorilor, care au fost nevoiți să mute evenimentul în interior, în sala mare a Casei de Cultură.

Cu sala plină și cu mulți oameni rămași afară, pe esplanadă, să urmărească spectacolul de pe ecranele led montate de o parte și de alta a scenei, evenimentul organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, cu sprijinul Ministerului Culturii, l-a adus în fața publicului pe bine-cunoscutul Gabriel Croitoru, împreună cu fiica sa, Simina Croitoru, împreună cu orchestra înființată de ei – majoritatea foști studenți, actuali parteneri de scenă.

Gabriel Croitoru este un vechi prieten al Sucevei, unde a câștigat trofeul cel mare „Lira de aur” în 1978, ulterior, Simina reușind aceeași performanță, iar de Ciprian Porumbescu și localitatea suceveană Stupca îi leagă o frumoasă poveste de familie, o tradiție transmisă din tată în fiu și apoi de la tată la fiică, de a merge la locul unde s-a stins marele compozitor, ca într-un pelerinaj, iar anul acesta, venind la festival, au și susținut o emoționantă reprezentație chiar în curtea casei autorului „Baladei”, lăsându-i pe cei prezenți cu ochii în lacrimi.

După fascinantele jocuri de lumini și lasere, cu care a fost introdus concertul de închidere al Festivalului „Ciprian Porumbescu”, pe scenă au urcat membrii orchestrei Croitoru String Virtuosi, cu o serie de variațiuni muzicale, urmate de așteptatele melodii tradiționale românești, interpretate cu instrumentele de muzică clasică.

„Ceasornicul”, „Căruța Poștei”, „Hora țiganilor”, „Hora mărțișorului” și „Ciocârlia”, cunoscutele creații ale marelui violonist și compozitor Grigoraș Dinicu, dar și „Dans țărănesc” al lui Constantin Dumitrescu ori „Balada” lui Ciprian Porumbescu, au fermecat publicul timp de două ore, artiștii fiind răsplătiți de fiecare dată cu îndelungi aplauze.

La finalul spectacolului, pe scenă a urcat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, îmbrăcat în portul tradițional bucovinean, pentru a le oferi invitaților festivalului buchete de flori, dar și câte o traistă „Hai în Bucovina!”, iar lui Gabriel Croitoru i-a înmânat și un tricou cu aceeași inscripție-îndemn, pe care să îl poarte și să fie astfel un ambasador al Bucovinei oriunde merge.

„La Suceava, în aceste zile se scrie istorie – avem atât de mulți artiști valoroși, la un loc, într-un areal atât de mic. Este o perioadă incredibilă pentru Suceava, iar acest festival are pusă o temelie sănătoasă, la care au lucrat încă de anul trecut un ministru și un președinte – ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și președintele CJ, Gheorghe Flutur. La anul se împlinesc 140 de ani de când Ciprian Porumbescu odihnește la Stupca, unde am organizat o slujbă de pomenire și au depus flori la mormânt mari personalități ale culturii române. Am vrea ca anul viitor să reușim să declarăm Anul Ciprian Porumbescu”, a anunțat, cu emoție, Niculai Barbă, care s-a ocupat de organizarea festivalului.

La cererea spectatorilor, care nu mai conteneau cu aplauzele, Croitoru String Virtuosi Orchestra a mai susținut un mic program surpriză, la finalul căruia a fost un nou și impresionant show de lasere.

La ieșirea din sală, spectatorii au putut să își ia ca amintire și CD-uri cu muzica ascultată în acea seară, iar Gabriel și Simina Croitoru au dat o mulțime de autografe și dedicații, fiind invitați să revină la Suceava și cu alte ocazii.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Un secol de muzică tradițională românească”, adus de Croitoru String Virtuosi Orchestra pe scena Festivalului „Ciprian Porumbescu” Suceava.
 Vizualizări articol: 656 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Un secol de muzică tradițională românească”, adus de Croitoru String Virtuosi Orchestra pe scena Festivalului „Ciprian Porumbescu” Suceava5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei