Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 2 apr 2022 - Anul XXVII, nr. 77 (7994)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Al șaptelea convoi umanitar

Peste 50 de tone de produse colectate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns în Ucraina

Sâmbătă, 2 Aprilie 2022 (09:08:29)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 50 de tone de produse colectate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns în Ucraina. Este al șaptelea convoi umanitar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților care a ajuns în Ucraina. Donațiile vor fi distribuite celor care sunt refugiați în buncăre, stații de metrou, în subsolurile clădirilor ori alte spații de apărare improvizate. Pe 31 martie 2022, în cea de-a treizeci și șasea zi a războiului, convoiul umanitar a fost întâmpinat de o delegație a Mitropoliei Cernăuților și Bucovinei, condusă de arhim. Nichita Storojuc, vicar administrativ, dar și de zeci voluntari implicați în sortarea bunurilor și pregătirea pachetelor în funcție de necesitățile celor aflați în zonele bombardate sau ale celor care se refugiază în regiunea Cernăuți – Herța. Preacuvioșia sa a mulțumit tuturor celor implicați în aceste acțiuni de binefacere: „Dorim să mulțumim, în primul rând, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu numai, tuturor care s-au alăturat acestui demers al ajutorului umanitar adus la Cernăuți. Suferind din cauza evenimentelor extrem de neplăcute care s-au declanșat în țara noastră, cu atât mai mult am înțeles sensul Sfintei Evanghelii din duminica pregătitoare din Postul Mare, (n.n. a Înfricoșătoarei Judecăți) (…) datorită creștinilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu precădere din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care s-au alăturat de fiecare dată acestui demers. Mulțumim tuturor celor din România, dar și tuturor celor care locuiesc în alte țări, cum ar fi Italia, Germania, care s-au alăturat acestui act de milostenie. Dorim să mulțumim tuturor creștinilor, în frunte cu ierarhii lor, în mod deosebit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, dar și Înaltpreasfințitului Părinte Andrei al Clujului, Preasfințitului Părinte Ignatie al Hușilor și tuturor celor care s-au alăturat acestui demers. Mulțumiri alese se cuvin cu atât mai mult Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Bunul Dumnezeu să răsplătească dragostea și dărnicia, să întoarcă însutit ajutorul pe care îl dă Biserica Ortodoxă Română pentru toți credincioșii din întreaga Ucraină. Noi aici facem un lucru mai mic, primim ajutoarele în locuri special amenajate și căutăm să trimitem mai departe în locurile unde este necazul mai mare, unde lipsesc cu desăvârșire toate cele necesare, acolo unde oamenii suferă cu adevărat din pricina gloanțelor și a bombelor. Slavă lui Dumnezeu pentru că este miluită Bucovina de Nord prin rugăciunea și acoperământul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care de fiecare dată a ocrotit aceste locuri.”

Informațiile ne-au fost furnizate de reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care au amintit faptul că în ultima lună, prin implicarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au fost transportate în țara vecină peste 400 de tone de ajutoare umanitare, constând în apă, alimente, produse de strictă necesitate, medicamente, produse tehnico-sanitare, dar și bunuri destinate exclusiv familiilor cu copii – scutece, produse de igienă, lapte praf și alte suplimente nutritive, pături ș.a.

Mașinile care au transportat ajutoarele umanitare au fost încărcate la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, unul dintre cele patru puncte de colectare a produselor destinate celor care se adăpostesc din calea conflictului militar desfășurat în țara vecină.

  • „Nu sunt cuvinte de mulțumire, în primul rând, întreg poporului român, fraților români, cu atât mai mult Patriarhiei Române și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic”

În comunicatul trimis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se mai spune că protoiereul Nicolae Popescu, de la Parohia română „Sfântul Nicolae” din Ciudei, unul dintre cei care se implică în distribuirea produselor în teritoriu, le-a transmis un gând de recunoștință românilor pentru dragostea jertfelnică de care au dat dovadă în toată această perioadă: „Nu sunt cuvinte de mulțumire, în primul rând, întreg poporului român, fraților români, cu atât mai mult Patriarhiei Române și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, preoților și tuturor celor care s-au alăturat la această trudă care se face acum din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru a ne ajuta țara, Ucraina, în această perioadă grea, în această încercare prin care trece astăzi. Războiul continuă de mai bine de treizeci și cinci de zile deja și pe zi ce trece  auzim vești din ce în ce mai rele. Mor copii, mor oameni nevinovați, mor tinerii soldați, pentru care deja s-au făcut înmormântările, în satele noastre au adus soldații care au căzut pe câmpurile de luptă, dar pe zi ce trece, vin și toți mai mulți refugiați care se retrag în zona aceasta de vest. Măicuța Domnului a ocrotit Bucovina, căci nici un proiectil nu a zburat până aici, Cernăuți fiind unica regiune din Ucraina care încă nu a fost bombardată. Mulțumim Bunului Dumnezeu că se milostivește asupra noastră! Dar tot pe umerii acestor locuitori din Cernăuți cade ajutorul pe care trebuie să îl acorde celor refugiați, peste 150.000. Prin Mitropolia Cernăuților și Bucovinei, aceștia se ocupă de cei care sunt cazați în casele de pe lângă biserici, de cei care sunt repartizați pe la creștini în parohii și peste tot unde sunt amenajate spații de cazare, în școlile, sălile sportive, grădinițe. Cel mai mult aș vrea să mulțumim poporului român pentru ajutorul pe care îl faceți. Poate nu este de spus, dar ceilalți din alte țări din Europa trimit mai mult armament, dar voi ne hrăniți pe noi și acesta este darul cel mai mare. Vă mulțumim din suflet și vă îmbrățișăm pentru dragostea voastră și pentru că sunteți alături de noi în această perioadă grea. Mulțumim tuturor!”

  • Uniți pentru pace!

 

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat recent platforma online „Uniți pentru pace”, acțiune care face parte din programul social-filantropic demarat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Prin intermediul unitipentrupace.ro, cei care doresc să vină în ajutorul celor aflați în suferință pot ajuta financiar, pot dona alimente, găzdui sau transporta refugiați, dar se pot înscrie și ca voluntari.

Cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare sunt îndemnați să acceseze platforma de sprijin unitipentrupace.ro sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei: Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014, în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004, deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.

Daniela MICUȚARIU

daniela@monitorulsv.ro

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 50 de tone de produse colectate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns în Ucraina.
 Vizualizări articol: 844 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 50 de tone de produse colectate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns în Ucraina0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei