Centru de asistență medicală gratuită după-amiază, noaptea și în weekend, la Clinica Hereditas, din Ipotești

Clinica Hereditas din Ipotești
Clinica Hereditas din Ipotești

Locuitorii municipiului Suceava și ai comunelor limitrofe au, în sfârșit, un centru medical de permanență accesibil gratuit, chiar dacă nu este în municipiul reședință de județ, ci la circa 2 km de centrul orașului, la Ipotești, la Clinica Hereditas, unde se asigură continuitatea asistenței medicale primare în regim de permanență. Coordonatorul centrului de permanență de la Hereditas, dr. Marian Melinte, a declarat că asistența medicală în intervalul orar 15.00-07.00 și non stop în zilele de weekend și de sărbători legale este asigurată de 7 medici și 7 asistenți medicali. Adresabilitatea este încă relativ redusă, într-o gardă prezentându-se 5-7 până la 10 pacienți, conform doctorului Melinte.
Serviciile care pot fi acordate pacienților constau în asistență medicală în afecțiuni acute și urgențe medico-chirurgicale (cod verde, albastru și alb), în limitele competenței medicului de familie; trimitere la specialiști în vederea internării în afecțiunile acute și pentru urgențele medico-chirurgicale care depășesc competențele medicului de familie; administrarea medicației necesare tratamentului de urgență care se asigură din trusa de urgență a centrului, administrarea de tratamente injectabile, inclusiv perfuzii; eliberarea unei adeverințe medicale pentru pacient, cu care acesta se va prezenta ulterior la medicul de familie pentru prescrierea rețetei. Printre afecțiunile medicale care pot fi rezolvate într-un astfel de centru se numără febra, arsuri minore, traumatisme consecutive unor accidente rutiere și casnice, intoxicații la copii, răni, leziuni chimice, agresiuni, cazuri de leșin, dureri, convulsii, colici, insuficiență respiratorie etc. Dr. Marian Melinte a precizat că în cadrul centrului de permanență nu se fac analize medicale.
Prin înființarea acestui centru se pot însă rezolva urgențele minore și tratamentele injectabile în timpul nopții, în weekenduri și în timpul sărbătorilor legale, când nu sunt deschise cabinetele medicilor de familie. Rezolvarea urgențelor medicale încadrate la „cod verde”, „cod albastru” și „cod alb” ar putea degreva Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și s-ar reduce timpii de așteptare în UPU. Serviciile medicale în centrul de permanență sunt acordate gratuit pacienților, atât asigurați, cât și neasigurați.
Dr. Melinte a mai spus că în această perioadă aici sunt acordate consultații și refugiaților din Ucraina. De asemenea, la Clinica Hereditas funcționează o farmacie cu program zilnic 8.00-21.00, astfel că dacă pacientului consultat i se prescrie o rețetă pentru medicația de urgență acesta are de unde să cumpere medicamentele.

Centru de asistență medicală gratuită după-amiază, noaptea și în weekend, la Clinica Hereditas, din Ipotești
Centru de asistență medicală gratuită după-amiază, noaptea și în weekend, la Clinica Hereditas, din Ipotești
Clinica Hereditas din Ipotești
Clinica Hereditas din Ipotești

Recomandări

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale