Fum

Incendiu la un chioșc din Burdujeni unde erau crescuți pui de o zi



Incendiu la un chioșc din Burdujeni unde erau crescuți pui de o zi
Incendiu la un chioșc din Burdujeni unde erau crescuți pui de o zi

Un spațiu din cartierul Burdujeni a luat foc vineri seară, dar, din fericire, pompierii au intervenit la timp și au limitat pagubele. Spațiul respectiv aparține firmei Agroland, iar în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului incendiul ardea mocnit în partea din spate a chioșcului respectiv. Firma are ca obiect de activitate comercializarea de furaje și alimente pentru păsări, iar vineri seară, într-un din încăperi, erau în funcțiune trei lămpi a câte 250 W fiecare destinate pentru încălzirea puilor de o zi ce se aflau depozitați în vederea comercializării. Reprezentanții ISU Suceava spun că incendiul a plecat de la un „conductor defect”. S-au deteriorat mai multe bunuri din interior, iar proprietarul urmează să stabilească și care este valoarea prejudiciului.



Recomandări

UPDATE Incendiu extins de la un chioșc cu mici la acoperișul unui magazin Profi. Totul ar fi plecat de la o țigară

Incendiu extins de la un chioșc cu mici la acoperișul unui magazin Profi. Totul ar fi plecat de la o țigară
Incendiu extins de la un chioșc cu mici la acoperișul unui magazin Profi. Totul ar fi plecat de la o țigară