Despăgubiri de până la 7.900 de euro pentru 141 de garaje în locul cărora se vor construi parcări supraterane și o grădiniță

Proiectul de realizare a unei parcari supraetajate în Obcini
Proiectul de realizare a unei parcari supraetajate în Obcini

Proiectele de realizare a două parcări supraterane și a unei grădinițe cu program prelungit, în municipiul Suceava, impun demolarea mai multor bare de garaje, construite cu zeci de ani în urmă.
Demersul inițiat de Primăria Suceava a ajuns la faza de evaluarea și despăgubire a proprietarilor garajelor, astfel încât acestea să fie demolate și terenul municipalității să fie eliberat.
“Pentru realizarea grădiniței din Obcini și a parcărilor supraterane trebuie să demolăm 141 de garaje. Suntem în faza în care se lucrează la PUZ-uri la aceste obiective și la studii de fezabilitate.
Între timp am făcut evaluarea acestor garaje, încât cetățenii să fie despăgubiți. Celor care primesc despăgubiri li se dă un termen să își ia garajul de acolo. Celor care nu sunt de acord nu li se mai dau banii și dărâmă Primăria garajele. Noi avem nevoie ca în perioada următoare aceste terenuri să fie libere de sarcini”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a precizat că 59 de garaje care urmează să fie demolate sunt pe strada Ștefan Tomșa, cu valori cuprinse între 3.000 și 7.200 de euro, în funcție de suprafața fiecăruia.
În Obcini sunt 43 de garaje cu valori cuprinse între 3.000 și 4.100 de euro, alte 31 de garaje cu valori cuprinse între 2.900 și 4.800 de euro, dar și 8 garaje cu valori între 3.300 și 7.900 de euro.
“Aceste garaje din Obcini sunt pe patru străzi adiacente și necesită să fie dărâmate pentru a face acolo grădiniță cu program prelungit și parcare supraterană. După ce vom avea aprobate în CL PUZ-ul și studiul de fezabilitate vom trece la etapa a II-a, vom notifica cetățenii de acolo, cu valorile stabilite, să își dea acordul, să își dărâme garajele și să le dăm banii”, a adăugat edilul sucevean.

Proiectul de amenajare a parcarii supraterane de pe strada Stefan Tomsa
Proiectul de amenajare a parcarii supraterane de pe strada Stefan Tomsa
Proiectul de realizare a unei parcari supraetajate în Obcini
Proiectul de realizare a unei parcari supraetajate în Obcini

Recomandări

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Demolarea garajelor fără despăgubiri, justificată de conducerea Primăriei Suceava prin „a lua de la puțini pentru a da celor mulți”

Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”
Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”

24 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor și al spațiului verde de pe strada Ștefan Tomșa

Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare
Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare