„Centrul Multifuncțional Arta” Ițcani va fi dat în folosință în luna aprilie

Ion Lungu - „Am văzut cârcotașii că ne iau deja în căruță, că avem deja Sală Polivalentă...Da, vom avea două!”
Ion Lungu - „Am văzut cârcotașii că ne iau deja în căruță, că avem deja Sală Polivalentă...Da, vom avea două!”

În aproximativ două luni, locuitorii cartierului sucevean Ițcani vor avea la dispoziție un sediu al Primăriei, cu servicii din cadrul administrației locale, foarte aproape de ei.
„În luna aprilie va fi dat în funcțiune „Centrul Multifuncțional Arta” Ițcani. Este o clădire frumoasă din punct de vedere arhitectural și mai ales utilă pentru cetățenii din cartierul Ițcani. Felicitări proiectanților și constructorilor care au lucrat la acest proiect!”, a spus primarul Ion Lungu, care a precizat că vor fi detașați acolo angajați ai primăriei de la Direcția de asistentă socială, reprezentanți în relații cu publicul și cei ai Poliției Locale.
„Am văzut cârcotașii că ne iau deja în căruță, că avem deja Sală Polivalentă… Da, vom avea două. Dacă ne ajută Dumnezeu vineri se va semna contractul pentru realizarea Sălii Polivalente mari, cu 5000 de locuri, și iată că mai avem o sală polivalentă mică, la Ițcani”, a spus Ion Lungu, referindu-se la faptul că la Ițcani este amenajată deja Sala polivalentă pentru cinema, spectacole, conferințe, iar denumirea acesteia, inscripționată pe fațadă, a devenit subiect de miștocăreală pe Facebook, din lipsă de ocupație.
Pentru finalizarea proiectului „Centru Multifuncțional Arta” Ițcani mai sunt de executat o serie de lucrări de amenajări exterioare (pasaj, asfalt, borduri), după care trebuie aduse dotările necesare – echipamente de proiecție film, sonorizare și ticketing.
Complexul multifuncțional cuprinde:
– Sala polivalentă pentru cinema, spectacole, conferințe;
– Spații pentru consiliere și informare cetățeni;
– Spații pentru activități sociale și recreative;
– Spații centru educațional, consiliere educativă;
– Spații tehnice și grupuri sanitare.
Aria totală a clădirii este de 939,30 mp. Valoarea lucrărilor executate este de 6.425.130,49 lei cu TVA, din care fonduri nerambursabile 6.283.611,45 lei.

Centrul Multifuncțional Arta lțcani va fi dat în funcțiune în aprilie

Sala Polivalentă din cadrul Centrului Multifuncțional Artă lțcani
Sala Polivalentă din cadrul Centrului Multifuncțional Artă lțcani
Ion Lungu - „Am văzut cârcotașii că ne iau deja în căruță, că avem deja Sală Polivalentă...Da, vom avea două!”
Ion Lungu - „Am văzut cârcotașii că ne iau deja în căruță, că avem deja Sală Polivalentă...Da, vom avea două!”

Recomandări

Lucian Harșovschi îi asigură pe suceveni că va conduce Primăria și va dezvolta Suceava cu „o nouă viziune, o nouă mentalitate și o rupere de ritm”

Candidatul PNL pentru Primăria Suceava, Lucian Harșovschi, alături de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur
Candidatul PNL pentru Primăria Suceava, Lucian Harșovschi, alături de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur