Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 24 ian 2022 - Anul XXVII, nr. 18 (7935)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Elevi de la Şcoala Gimnazială Salcea au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române

Luni, 24 Ianuarie 2022 (09:02:26)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Elevii clasei a IV-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române. Ei au desfășurat activitatea „Uniți pentru țară”, „pentru a marca cei 163 de ani de la primul pas către modernizarea statului român, fapt petrecut la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească”. Îndrumaţi de învăţătoarea Mihaela Beresca, elevii au rememorat crâmpeie din evenimentele acelor timpuri istorice, aducând în atenție faptele marcante ale domnitorului Cuza, „Domnul Unirii”.

Învăţătoarea Mihaela Beresca ne-a spus că activitatea a debutat în mod solemn, cu intonarea imnului României. În momentele care au urmat, eleva Petraș Tania a prezentat succint ilustra personalitate a lui Alexandru Ioan Cuza și importanța actului unirii pentru națiunea română.

Școlarilor li s-a explicat că „făuritorii de țară” au acționat atunci sub imboldul unor înalte idealuri, iar în îndeplinirea țelului lor și a visului neamului românesc au avut ca sublim sentiment dragostea de patrie. Acest nobil sentiment a fost reliefat în poeziile: „Scumpă țară românească” și „Patria română” de George Coșbuc, precum și „În limba ta” de Grigore Vieru, în lectura elevelor Sava Delia, Stănescu Tabita și Golofca Ștefania.

 

„Ca un susur de izvor”, a mai spus coordonatoarea elevilor, versurile din poezia „Limba românească”, scrisă de Gheorghe Sion, „s-au unduit armonios pe notele jucăușe ale portativului, încântând auditoriul cu muzicalitatea lor”.

Elevele Petraș Tania și Șchiopu Sînziana au declamat poezia „Deșteptarea României”, versuri prin care Vasile Alecsandri afirma că „lumea se trezește din adânca-i letargie pășind către-un țel de mult dorit” și prin care „îndeamnă conaționalii, cu mult patos, la valorificarea contextului istoric pentru emanciparea nației”.

Elevii au pregătit pentru activitatea dedicată Unirii Principatelor și melodia „Neam român, ridică-ți fruntea-n soare!”, evidențiind „aceeași chemare la apărarea a tot ce este românesc”.

„Crezul de unitate și libertate care i-a înflăcărat pe înaintașii noștri și care se cerea și de la tinerele generații a fost readus în atenție de elevii Rîndașu Andrei, Miler Matei și Caliniuc Darius, prin intermediul poeziei patriotice <Unirea Principatelor> de Grigore Alexandrescu. Sub imboldul înțeleptelor slove ale istoricului, ministrului și academicianului român Nicolae Iorga, elevii clasei a IV-a A au bătut cu sfială la porțile istoriei și au recreat un crâmpei din evenimentele premergătoare unirii, dramatizând povestirea <Moș Ion Roată și Unirea>, povestire scrisă de memorabilul scriitor Ion Creangă. Steaguri tricolore au fluturat pe acordurile emblematicului cântec patriotic <Pe-al nostru steag e scris Unire>, a cărui muzică îi aparține celebrului Ciprian Porumbescu”, a mai spus învăţătoarea Mihaela Beresca.

După urările făcute Domnului Alexandru Ioan I, prin lectura versurilor lui Grigore Alexandrescu, personaj interpretat de eleva Stoica Ema, a urmat „Hora Unirii”, unul dintre simbolurile sărbătorii naționale, prin care românii celebrează în fiecare 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859, cântată și jucată de către toți elevii, acesta constituind și momentul de final al emoționantei activități de la Școala Gimnazială Salcea.

Diplome și ecusoane cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuzaau recompensat participarea activă a școlarilor la evenimentul coordonat de învățătoarea Mihaela Beresca, eveniment apreciat și de directorul unității școlare, prof. Sorin Gălățeanu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Elevi de la Şcoala Gimnazială Salcea au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române.
 Vizualizări articol: 1349 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Elevi de la Şcoala Gimnazială Salcea au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei