Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 19 ian 2022 - Anul XXVII, nr. 14 (7931)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ucigașul din Rădăuți a pierdut la păcănele banii pentru îmbrăcăminte și apoi a intrat peste un bărbat pe care l-a măcelărit

Miercuri, 19 Ianuarie 2022 (16:30:50)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Ucigașul din Rădăuți din după-amiaza zilei de 6 decembrie 2021 a dat dovadă de cruzime extremă în momentul în care a suprimat viața unui bărbat în casa căruia intrase pentru a fura bani. Ghiocel Timofeev, de 53 de ani, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi omor calificat, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au descris crima care a șocat întreg orașul.

Eliberat din penitenciar în cursul anului 2020, unde a ispășit condamnări pentru omor și tentativă de omor, bărbatul s-a stabilit la Rădăuți, la locuința femeii care a acceptat să îl ia de soț din spatele gratiilor. Pentru că nu lucra nicăieri, Ghiocel Timofeev era sprijinit financiar de soție, iar banii se duceau de regulă pe băutură și jocuri de noroc. La fel s-a întâmplat și în ziua de 6 decembrie a anului trecut, când soția i-a dat 2.500 de lei, bani din care criminalul trebuia să-și cumpere haine de iarnă. Imediat după ce a plecat de acasă, s-a instalat într-o sală de jocuri de noroc, unde în câteva ore a cheltuit aproape toți banii. Timpul pierdut la păcănele și l-a condimentat cu băutură din belșug.

Anchetatorii au stabilit că a băut 10 beri și 100 ml de tequila înainte de a lua decizia care avea să provoace atâta jale. În jurul orei 16.30 a intrat într-o cofetărie, unde a comandat o altă bere. Și-a sunat soția și i-a spus că va ajunge acasă în scurt timp, dar în acest interval plănuia să intre în casa unui rădăuțean pentru a fura bani. Cu acest plan de atac pus în mintea încețoșată de aburii alcoolului, Ghiocel Timofeev a ieșit în stradă și s-a apropiat de o casă aleasă la întâmplare. A intrat în curte și pe o ușă închisă, dar care nu era încuiată, a pătruns în casă.

În acel moment, a dat nas în nas cu proprietarul și fiul acestuia, un minor în vârstă de 14 ani. Prima reacție a hoțului a fost să scoată un briceag, cu care l-a atacat pe bărbat. Acesta a făcut tot ce i-a stat în putință să se apere, dar ferocitatea atacului s-a dovedit una disproporționată. La un moment dat, victima s-a refugiat în baia situată la parterul locuinţei, însă Ghiocel Timofeev a intrat peste proprietar, pe care l-a înjunghiat de mai multe ori. Nenumăratele lovituri aplicate cu briceagul, cu pumnii şi picioarele s-au dovedit fatale, iar bărbatul a murit, în final dovedindu-se că a primit 14 lovituri de cuțit.

Agresorul și-a dat seama că a existat un martor, așa încât a plecat în urmărirea copilului care a ieșit din casă și a început să fugă pentru a-și salva viața. Ghiocel Timofeev a ieșit cu cuţitul plin de sânge în mână pe stradă, unde a fost observat de martori, care au sunat la 112 după ajutor. În scurt timp a fost pus la pământ și încătușat, iar ulterior pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă.

Dosarul a fost instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale şi al Poliţiei Municipiului Rădăuţi.

Anchetatorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ucigașul din Rădăuți a pierdut la păcănele banii pentru îmbrăcăminte și apoi a intrat peste un bărbat pe care l-a măcelărit.
 Vizualizări articol: 2446 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ucigașul din Rădăuți a pierdut la păcănele banii pentru îmbrăcăminte și apoi a intrat peste un bărbat pe care l-a măcelărit0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei