Șofer de 22 de ani, rănit după ce mașina pe care o conducea a intrat sub un tir

accident la spataresti
accident la spataresti

Un tânăr de numai 22 de ani care se afla la volanul unui autoturism a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Șoferul a intrat sub un tir între localitățile Spătărești și Vadu Moldovei și a suferit leziuni multiple. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava șoferul era cooperant și conștient. În primă fază a fost monitorizat și i s-a acordat primul ajutor medical de către un echipaj Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care se deplasa spre un alt caz. Polițiștii încearcă acum să afle cum s-a petrecut accidentul și care este cauza coliziunii.

accident la spataresti
accident la spataresti
accident la spataresti
accident la spataresti
accident la spataresti
accident la spataresti

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total