Prefectul Moldovan apelează la etnologi, psihologi și matematicieni pentru a combate dezinformările despre vaccinarea anti-Covid



Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că va apela la etnologi, psihologi, sociologi și matematicieni pentru a combate dezinformările cu privire la campania de vaccinare anti-Covid. Alexandru Moldovan a declarat că în ultima perioadă s-a putut observa, „cu tristețe”, că există tot mai multe situații apărute în spațiul online sau în alte medii, pentru decredibilizarea actului medical, a procedurilor medicale, a cadrelor medicale, prin prezentarea de informații false despre noul coronavirus, despre vaccinul anti-Covid, precum și despre medicamentația prescrisă.
„Consider că este inacceptabilă și totodată extraordinar de periculoasă pentru sănătatea publică decredibilizarea personalului medical. Consider că este nevoie de o nouă abordare pe care o numesc pluridisciplinară, prin care alături de personalul cu experiență din domeniul medical sanitar, și mă refer la medici specialiști, la experții epidemiologi, să vină și specialiști în psihologie, sociologie, statisticieni, matematicieni, etnologi dacă vreți. Asta pentru a pune în centrul atenției aceste probleme, ținând cont de obiceiurile, de particularitățile județului nostru, dacă vreți de credința concetățenilor noștri”, a declarat prefectul județului Suceava.
El a spus că mesajul pe care autoritățile vor să îl transmită este „Vaccinul salvează vieți!”. De asemenea, Alexandru Moldovan a spus că intenționează să organizeze workshopuri cu asociațiile profesionale din județ în care să fie explicate toate beneficiile vaccinării, efectele problematice, „sechelele pe care le poate aduce boala”, dar în același timp să fie prezentată în mod real situația din unitățile sanitare din județ. „Vrem să prezentăm chinurile prin care trec unii cetățeni, persoane care uneori le și cunoaștem, care datorită fobiilor dezvoltate de vehicularea în mod nereal a unor informații ajung să apeleze în ultimul moment la medici și la spitale și din păcate să ocupe paturile ATI”, a spus Alexandru Moldovan. El a adăugat că pentru o corectă informare a populației, Prefectura va oferi date concrete cu privire la situația personalului medical vaccinat din unitățile sanitare implicate în lupta împotriva Covid.



Recomandări

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. În acest an s-au vaccinat și doi băieți

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro
Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro

Întâlnire de lucru a activiștilor de mediu cu prefectul Moldovan, administrația județeană, silvicultori, polițiști și jandarmi

Daniel Bodnar a adus în atenție problemele legate de transportul auto al masei lemnoase
Daniel Bodnar a adus în atenție problemele legate de transportul auto al masei lemnoase

Tichetele de masă pentru persoanele vaccinate anti-Covid în municipiul Suceava, disponibile la primărie

Tichetele de masă pentru persoanele vaccinate anti-Covid în municipiul Suceava, disponibile la sediul primăriei din cartierul Burdujeni
Tichetele de masă pentru persoanele vaccinate anti-Covid în municipiul Suceava, disponibile la sediul primăriei din cartierul Burdujeni