Tânăr de 19 ani în arest, după ce a provocat un accident la ieșirea dintr-o benzinărie și a fugit

Autoturismul în care se aflau cele două femei
Autoturismul în care se aflau cele două femei

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care conducea o mașină cu numere de Marea Britanie, a provocat un accident în satul Falcău, comuna Brodina, după ce nu s-a asigurat la ieșirea dintr-o benzinărie. După impact, tânărul de 19 ani a plecat de la fața locului, cu o altă mașină, revenind ulterior. Tânărul nu are permis de conducere și a fost pus sub acuzare pentru trei infracțiuni la regimul rutier, ajungând în arest, reținut 24 de ore.
Miercuri seară, în jurul orei 19.15, Poliția Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de producerea unui accident rutier în apropierea stației de benzinărie din satul Falcău, unul dintre șoferi nefiind la fața locului.
Din cercetările ulterioare a rezultat că șoferul unui autoturism Chrysler, la ieșirea din benzinărie pe drumul județean, nu a acordat prioritate de trecere unui Ford Fiesta condus de o șoferiță în vârstă de 29 de ani, din Brodina.
În urma impactului, a fost rănită tânăra de 29 de ani și o femeie de 69 de ani, pasageră în mașina sa.
Din relatările martorilor a rezultat că din cealaltă mașină au ieșit patru tineri, care au plecat de la locul accidentului, cu un alt autoturism. După aproximativ 30 de minute de la producerea accidentului, la fața locului s-a prezentat un localnic de 19 ani, care a precizat că mașina este a sa și că el a fost la volan.
Mirel Alexandru C., în vârstă de 19 ani, tânărul care este posesorul mașinii, nu deține permis de conducere, a indicat baza de date. Atât el, cât și tânăra de la volanul celuilalt autoturism au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
După completarea probatoriului, polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
În noaptea de miercuri spre joi, pe numele tânărului care a părăsit locul accidentului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul poliției județene.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Procurorul de caz urmează să stabilească ce măsuri va lua în continuare.
Cu privire la cele două persoane rănite din accident, conducătoarea auto a fost diagnosticată cu contuzie frontală, iar pasagera cu traumatism toraco-abdominal și pelvis, acestea fiind diagnostice preliminare.

Autoturismul în care se aflau cele două femei
Autoturismul în care se aflau cele două femei
Mașina condusă de tânăr
Mașina condusă de tânăr
Autoturismul în care se aflau cele două femei
Autoturismul în care se aflau cele două femei

Recomandări

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren