3.400 de persoane au participat la evenimentul „Seri muzicale la Cetate”

„Seri muzicale la Cetate”
„Seri muzicale la Cetate”

În perioada 20-22 august 2021, Muzeul Național al Bucovinei a organizat manifestarea „Seri muzicale la Cetate”, acțiune la care au participat 3.400 de persoane, din care 2.097 au vizitat și Cetatea de Scaun a Sucevei în timpul concertelor. În cele trei zile, de la ora 19:30, au urcat pe scenă: Trooper, Ovidiu Lipan Țăndărică și Mircea Baniciu, Bucovina și Under The Burning Sky. Încasările obținute din vânzarea biletelor au fost de 13.434 de lei.
Muzeul Național al Bucovinei continuă să-și diversifice oferta culturală și turistică, într-o manieră educativă, interactivă și neconvențională, de această dată prin Serile muzicale la Cetate, menite să pună în valoare și să atragă atenția asupra Cetății de Scaun și a Satului Bucovinean, obiective muzeale care reprezintă km 0 al turismului din municipiul Suceava. „Mulțumim tuturor celor care și-au petrecut weekendul alături de noi, mulțumim trupelor participante și vă așteptăm și la alte evenimente organizate de Muzeul Național al Bucovinei”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

„Seri muzicale la Cetate”
„Seri muzicale la Cetate”
„Seri muzicale la Cetate”
„Seri muzicale la Cetate”

Recomandări

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval