Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 2 aug 2021 - Anul XXVI, nr. 178 (7790)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Live din cuibul unei familii de acvile de munte din Bucovina, urmărit din toată lumea

Luni, 2 August 2021 (18:49:06)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Viața unei familii de acvile de munte din Bucovina este urmărită pas cu pas, zi de zi, de mii de oameni din întreaga lume, prin intermediul unei transmisii live din cuibul în care au depus ouă, au scos pui și i-au crescut, învățându-i să-și ia zborul.

Ideea de a transmite live din cuibul unei acvile de munte le-a venit cu câțiva ani în urmă membrilor Asociației Wild Bucovina, cunoscuți pentru acțiunile lor de promovare și protejare a animalelor din pădurile pe care le cutreieră zi de zi și le cunosc ca pe palma lor. Dar până când nu au adunat suficienți bani din donații, să poată cumpăra echipamentul necesar, nu au avut cum pune în practică acest proiect, nici altele, pe care le pregătesc pentru perioada următoare. Acum, datorită lor, această specie de păsări amenințată de dispariție a devenit vedeta unui proiect unic în Europa, imagini rare cu acvilele de munte fiind surprinse zi și noapte.

 

Transmisie live urmărită zilnic de aproximativ 5.000 de persoane

“Proiectul Webcam Wildlife a luat naștere din dorința de a prezenta tuturor iubitorilor de faună sălbatică imagini live din sălbăticia Bucovinei. Monitorizarea cuibului acvilei de munte (Aquila chrysaetos) va fi obiectivul streamului. Într-un colț ascuns, sălbatic, departe de civilizație, perechea de acvile de munte care este atât de rară își duce viața liniștită crescându-și puiul. Fiind o zonă izolată, semnalul internet este de cele mai multe ori slab sau deloc și alimentarea cu energie se face de la panouri solare, dar acestea sunt instalate în mijlocul pădurii, unde nu este lumină solară tot timpul zilei, de aceea este posibil să fie și întreruperi…”, anunța la finalul lunii mai Stelian Bodnari, copreședinte Wild Bucovina.

Acum, transmisia live de pe canalul de Youtube este urmărită zilnic de aproximativ 5.000 de persoane, unii din curiozitate, alții în interes științific. Zenit, puiul acvilelor de munte din cuibul cărora sunt transmise imaginile, este deja o vedetă internațională, cu fani care îl urmăresc de când era în ou, iar acum se bucură de exercițiile sale de zbor.

“Vrem să surprindem totul de la început, de la întâlnirea nupțială a perechii, depunerea ouălor, perioada de eclozare. La acest moment, transmisia live este unicat în România și pot să vă spun că și la nivel european, din câte am cercetat noi, la specia acvila de munte”, a spus Marius Marcu, copreședinte Wild Bucovina, pentru ProTV, care a făcut un material despre proiectul lor inedit.

“Montarea camerei și a kitului de funcționare a fost foarte dificilă deoarece zona este în mijlocul sălbăticiei, zona accidentată, iar urcarea în bradul unde este cuibul a fost dificilă.
Pe data de 17.05.2021 am montat camera, iar pe 18.05.2021 am dat drumul la stream. De atunci sunt mereu întreruperi de stream din cauză că panourile solare sunt umbrite câteva ore din zi de arborii din jur și nu încarcă suficient acumulatorul pentru a avea energie peste noapte sau în zilele fără soare. Nu există posibilitate de a modifica poziția panourilor - se deranjează puiul și părinţii - de aceea va rămâne așa până la plecarea puiului din cuib.
Femela a fost reticentă prima zi, văzând camera și panourile, dar a venit la pui și s-a obișnuit, însă masculul este și acum reticent, a venit la cuib cu prada într-o zi, dar nu a stat deloc, a plecat. De atunci stă doar în jurul cuibului, vânează și aduce prada”, au explicat membrii Asociației Wild Bucovina.

În momentul de faţă, spun specialiștii, în țara noastră sunt între 100 și 150 de familii de acvile. Cele mai multe, în munții Apuseni, Făgăraș și Retezat. Principalele amenințări sunt liniile de înaltă tensiune și braconajul.

 

Boncănitul cerbului și rotitul cocoșilor de munte, spectacolele pădurilor

Proiectele celor trei membri fondatori ai Asociației Wild Bucovina nu se opresc aici, ci vor continua cu frumoase surprize în perioada următoare.

“Următoarea transmisie live va fi la boncănitul cerbului carpatin din septembrie. O a treia camera va transmite acest spectacol din pădurile Bucovinei. În primăvară o să fie un alt spectacol maiestuos al naturii - rotitul cocoșului”, a precizat Emil Bodnari.

Ideile lor se vor concretiza și în funcție de cum strâng fondurile necesare pentru echipamentele necesare să aducă spectacolele naturii mai aproape de cei de acasă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Live din cuibul unei familii de acvile de munte din Bucovina, urmărit din toată lumea.
 Vizualizări articol: 2995 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Live din cuibul unei familii de acvile de munte din Bucovina, urmărit din toată lumea5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei