Elevul sergent Nicolai Gaitan a obținut medalie de argint la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”

Elevul sergent Nicolai Gaitan, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a obținut o medalie de argint la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”. La etapa I a olimpiadei au participat 1.500 de elevi suceveni, 580 dintre ei calificându-se la etapa a II-a, etapă preliminară fazei naționale. „Nicolai este unul dintre elevii militari care s-au pregătit intens în toată această perioadă și a continuat să rezolve probleme chiar și în vacanță, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În urma participării la etapa a II-a a olimpiadei, tânărul matematician a obținut cel mai bun rezultat din județul Suceava la nivelul clasei a XI-a și medalia de argint”, ne-a comunicat Georgiana Lupu, purtătoarea de cuvânt a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc
Participarea lui Nicolai la această olimpiadă a devenit deja tradiție, reușind să se califice la etapa finală doi ani consecutiv. Cu un spirit autodidact ieșit din comun, după cum îl descriu profesorii, adolescentul ștefănist a dovedit că face performanță la toate competițiile la care participă. Elevul îmbină cu succes pasiunea pentru matematică și liceul militar, făcându-se remarcat, încă din clasa a IX-a, când a obținut premiul al II-lea la Concursul național „Dimitrie Pompeiu” și premiul al III-lea la Concursul interjudețean „Memorial Ștefan Dîrțu”. De asemenea, în clasa a X-a, elevul Nicolai Gaitan a continuat reușitele în cadrul competițiilor de matematică „Ștefan Dârțu” și „Matematica de drag”, obținând Mențiunea I, respectiv premiul al II-lea. Nicolai promite să facă performanță în continuare, sub îndrumarea directorului adjunct al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, profesor Vladimir Cerbu.

Recomandări

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc