Aproape 350 de persoane s-au vaccinat, miercuri, la centrul din parcarea Shopping City Suceava

Vaccinarea anti-Covid în mașină este preferată de suceveni
Vaccinarea anti-Covid în mașină este preferată de suceveni

Vaccinarea anti-Covid în mașină este preferată de suceveni, conform distribuției administrării dozelor pe centre de vaccinare.
Datele comunicate de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, arată că în cursul zilei de 12 mai a.c., la centrul drive-thru din parcarea de la Shopping City Suceava s-au vaccinat 344 de persoane, cele mai multe, dintre toate centrele din județ. Pe locul doi este centrul din comuna Marginea, unde s-au vaccinat 287 de persoane, iar pe locul trei – cel de la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, cu 198 de persoane vaccinate. La centrul de la stadionul Vatra Dornei s-au vaccinat 174 de persoane, la Sf. Ilie, Șcheia – 132, Iulius Mall Suceava – 100, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni – 80, Căminul Cultural „Al. Arșinel” Dolhasca și Spitalul Gura Humorului – câte 72, cabinetele medicale de familie – 51, Casa de Cultură „Mihai Teliman” Siret – 50, Salcea – 37, Broșteni – 30, Liceul „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc – 22, parcul zoologic Rădăuți – 19 și Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 6 persoane.
În total, în data de 12 mai în județ s-au vaccinat 1.673 persoane, dintre care 832 cu doza I și 841 cu doza a II-a.
Până la această dată s-au vaccinat 71.521 persoane, din care 57.530 persoane cu ambele doze.
Gabriela Băncilă a reamintit că vaccinarea cu ser Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, se face în cabinete medicale de familie din localitățile Rădășeni, Ostra, Ipotești, Adâncata, Șerbăuți, Grănicești, Mănăstirea Humorului, Straja, Falcău, Dolhasca, Stulpicani, Zvoriștea, Horodnic de Sus, Dorna Candreni, Preutești, Vicovu de Jos, Salcea, Ciocănești, Fălticeni și Suceava.
În ceea ce privește echipa mobilă, joi aceasta a vaccinat în comunele Dolhești și Vulturești și o parte a angajaților firmei Symmetrica și membrii familiilor acestora, în comuna Verești. Vineri echipa mobilă va fi la Pojorâta, unde va vaccina aproximativ 100 de angajați ai firmei Calcarul SA.

Recomandări

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Peste 1.200 de fete între 11 și 18 ani, din județul Suceava, s-au vaccinat pentru prevenirea cancerului de col uterin