O balastieră care funcționa fără autorizație de mediu, amendată cu 30.000 de lei

O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava

O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava pentru faptul că își desfășura activitatea fără a avea autorizație de mediu. Totul a plecat de la o sesizare, iar în urma controlului s-a constatat că unitatea care are ca obiect de activitate exploatarea pietrișului și nisipului funcționează fără a respecta legislația. Mai exact, operatorul economic nu deține autorizație de mediu pentru perimetrul temporar de exploatare deținut pe râul Suceava.
”Pentru neconformitatea constatată, față de unitatea respectivă s-au luat măsuri de sancționare contravențională, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, cu modificări și completări, în valoare de 30.000 de lei. Totodată, în cauză s-a dispus măsura complementară prevăzută de OG 2/2001, privind regimul contravențiilor, de suspendarea activității de exploatare a agregatelor minerale de râu până la obținerea Autorizației de mediu”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Suceava.

O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava
O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava
O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava
O balastieră din Frătăuții Vechi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava

Recomandări

Amenzi de 100.000 de lei și activitate sistată la o balastieră care avea autorizări expirate și exploata în afara perimetrului autorizat

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu