ÎPS Calinic: „Obiectele de patrimoniu bisericesc au valoare inestimabilă și nu pot fi vândute!”

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a afirmat, într-un răspuns acordat unei enoriașe care l-a întrebat „dacă obiectele de patrimoniu din bisericile din Suceava pot fi vândute de preoții parohi și care sunt regulile de vânzare a acestora”, că: „Obiectele de patrimoniu bisericesc au valoare inestimabilă și nu pot fi vândute! Vânzarea acestora atrage după sine încălcarea legii și se pedepsește ca atare”. Arhiepiscopul Sucevei a adăugat „că, din păcate, nu se respectă Legea, asta se știe. (…) Imediat după Revoluție s-au scos din țară foarte multe obiecte de patrimoniu care nu au mai fost găsite. Însă, sunt sigur că cei implicați în astfel de practici nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu”.
Când a vorbit de obiecte de patrimoniu, femeia care i s-a adresat ierarhului se referea la „icoane de la 1900 și Ceasloave de la 1800”. Ea l-a mai întrebat pe ÎPS Calinic „dacă parohiile sunt obligate a evidenția aceste obiecte de patrimoniu, care din punctul meu de vedere reprezintă o valoare mare atât spirituala cât și materială”.
În răspunsul său, ÎPS Calinic a făcut referire la lege: „Cât privește vânzarea obiectelor de patrimoniu mobil, în conformitate cu prevederile Legii 182/2000, sunt două articole care indică în ce condiții piesele – obiectele de patrimoniu mobil pot fi vândute. Art. 35 – 1. Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizați, cu respectarea prevederilor prezentei legi. Art. 36 – 1. Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condițiile exercitării dreptului de preempțiune de către Statul român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, și cu respectarea dispozițiilor art. 35, alin. (7)., care stipulează: Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligați ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii, în a cărui rază teritorială își au sediul, punerea acestora în vânzare, precum și, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitații publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitație sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural național mobil. (5) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) atrage nulitatea absolută a vânzării.”