Peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava

Peste 1,5 milioane de lei au fost investiți, în anul 2020, pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava.În acest an, Delgaz Grid intenționează înlocuirea a 5 kilometri de conducte și branșamente de gaze naturale din județ. Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale companiei Delgaz Grid, după cum susțin reprezentanții companiei. „Sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Suceava a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de aproximativ 1,4 kilometri, principalele lucrări fiind în zona Calea Unirii din mun. Suceava. Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor din oțel, în localitățile Siminicea, Frasin, Bucșoaia și Fălticeni, în timp ce în mun. Suceava a fost pusă în funcțiune o stație de reglare-măsurare a gazelor naturale. Lucrări importante s-au derulat și pentru extinderea sistemului de distribuție, fiind puși în funcțiune aproximativ 9,8 kilometri de rețele ce deservesc noi consumatori”, transmit cei de la Delgaz Grid.Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție vor continua și în acest an, dau asigurări reprezentanții companiei de gaze naturale, fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 5 kilometri, valoarea investițiilor depășind 1,7 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi demarate sunt în zonele B-dul George Enescu și str. Mitropoliei, din municipiul Suceava.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură