ÎPS Calinic: „Este normal ca un preot să citească credincioșilor, în biserică sau acasă, rugăciuni la toată trebuința, însă nu în schimbul unor exagerate foloase materiale pentru a-și construi palate”



ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Foto Arhiepiscopia Sucevei
ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Foto Arhiepiscopia Sucevei

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, continuă să răspundă la întrebările adresate de credincioși cu privire la slujbele religioase pe care le oficiază preoții și, eventual, donațiile pe care aceștia le primesc la schimb. „Este normal ca un preot să deschidă Sfânta Carte în biserică sau acasă pentru a primi așa-zise donații din care și-a construit un palat? Este vorba de preotul Y.”, este întrebarea trimisă de o credincioasă către ÎPS Calinic, la care ierarhul răspunde: „Dacă unele persoane mai oferă preotului câte ceva, însă fără ca rugăciunea să fie condiționată de acest aspect, consider că acelora nu li se trage sărăcia din asta”. ÎPS Calinic aduce argumente în plus: „În Faptele Apostolilor se spune că «Anania, cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina […] și aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor» (5, 2). Referitor la viața de obște, tot în Faptele Apostolilor citim: «Iar inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut erau una și nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște» (4, 32); și iarăși: «Iar toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște» (2, 44). Referitor la „deschiderea Sfintei Cărți”, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a precizat că, la nivel de eparhie, s-a trimis o circulară prin care preoții au fost rugați să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea.



Recomandări

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cere credincioșilor să nu participe la „evenimentul necanonic și ilegal” ce va avea loc la Biserica „Sf. Treime” din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cere credincioșilor să nu participe la „evenimentul necanonic și ilegal” ce va avea loc la Biserica „Sf. Treime” din Suceava