vineri, 27 nov 2020 - Anul XXV, nr. 280 (7585)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9484 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2646 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava

14 mandate de arestare în dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Vineri, 27 Noiembrie 2020 (20:09:51)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Tribunalul Suceava a emis în seara zilei de vineri, 27 noiembrie, un număr de 14 mandate de arestare în dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava. Un judecător de drepturi și libertăți a decis că toate cele 14 persoane reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, trebuie să stea după gratii pentru următoarele 30 de zile. Măsura de vineri nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară, Curtea de Apel Suceava.

Cele 14 persoane arestate sunt 8 funcționari ai Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, respectiv comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, fost șef al structurii, Cristian Blîndu, Paul Alexandru Butnariu, Nicolae-Cezar Macoviciuc, Iulian-Florin Mihăescu, Leon-Ionuț Mihăescu, Anamaria Pascal și Gheorghe Ionel Perijoc, un ofițer al Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Suceava, Mihail Martin, dar și alte cinci persoane, cei mai mulți dintre ei instructori pe la diferite școli de șoferi din județ, anume Florin Bolohan, Silviu Lucian Pandelea, Costică Boicu, Ionică Mirăuță și Radu Popovici.

 

·        Gruparea era condusă de comisarul-șef Radu Obreja

 

Potrivit unui comunicat al procurorilor DNA Suceava, în perioada 2018-2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de Radu Ionuț Obreja, care, alături de polițiști și funcționari, ar fi cooptat mai multe persoane, printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (RAR). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1.500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.
La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea RAR, precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.
 

·        Radu Obreja făcea în zilele bune și peste 20.000 de euro

 

O situație specială este cea a inculpatului Radu Ionuț Obreja, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.
În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia, responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Radu Ionuț Obreja, fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.
 

·        Ce fapte îi sunt imputate ofițerului Mihai Martin

 

În ceea ce-l privește pe Mihail Martin, procurorii DNA Suceava spun că în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era Radu Ionuț Obreja.

”Protecția juridică asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret:
- l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție,
- i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,
- l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție
- i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale de corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful Compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permisele de conducere”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
 

·        Iată care sunt infracțiunile reținute în sarcina inculpaților

 

Radu Ionuț Obreja, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul SPCRPCÎV Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- luare de mită (4 fapte),
- dare de mită,
- spălare a banilor.

Mihail Martin, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- favorizarea făptuitorului,
- luare de mită,
- acces ilegal la un sistem informatic.

Cristian Blîndu, ofițer de poliție în cadrul SPCRPCÎV Suceava, Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor.

Paul Alexandru Butnariu, personal contractul în cadrul SPCRPCÎV Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte).

Nicolae-Cezar Macoviciuc, agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCÎV Suceava, Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor.

Iulian-Florin Mihăiescu, agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCÎV Suceava, Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),
- spălare a banilor.

Leon-Ionuț Mihăiescu, agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCÎV Suceava, Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte).

Anamaria Pascal, agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCÎV Suceava, Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită.

Gheorghe Ionel Perijoc, agent de poliție în cadrul MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat(2 fapte),
- complicitate la luare de mită (6 fapte).

Persoană fizică, instructor auto autorizat și administrator al unei școli de șoferi, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită (3 fapte).

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (5 fapte).

Persoană fizică, instructor auto autorizat, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (2 fapte).

Persoană fizică, pentru comiterea a două infracțiuni de spălare a banilor.

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 14 mandate de arestare în dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări.
 Vizualizări articol: 9221 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
14 mandate de arestare în dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei