Preotul Alexandru Argatu din Boroaia a murit într-un grav accident rutier



Pr. Alexandru Argatu
Pr. Alexandru Argatu

Preotul Alexandru Argatu din Boroaia a murit marți după-amiază, la vârsta de 75 de ani, într-un grav accident rutier petrecut în județul Bacău, în satul Onișcani, comuna Filipești. Autoturismul în care se afla părintele Argatu a lovit un stâlp și s-a răsturnat pe un câmp.
La fața locului au ajuns cadrele de la ISU Bacău, dar preotul era decedat. Nu se cunosc încă toate circumstanțele în care s-a petrecut teribilul accident, dar polițiștii fac cercetări. Părintele Alexandru Argatu s-a născut în satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, și a slujit peste 40 de ani la Biserica „Înălțarea Domnului” din centrul comunei Boroaia.
Pr. Alexandru Argatu este fiul marelui duhovnic Ilarion Argatu. „Părintele Alexandru Argatu de la Mănăstirea Boroaia, preot cu viață sfântă, liturghisitor de taină, rugător pentru mii de oameni, haiduc al credinței, ctitor de mănăstire și de zeci de Biserici, fiu de sfânt, a plecat la ceruri să îi spună lui Dumnezeu despre durerea poporului român.
Dumnezeu să-l așeze în soborul Liturghiei cerurilor”, a scris preotul Ioan Istrati, acesta fiind doar unul dintre multele mesaje de condoleanțe transmise familiei îndurerate.



Recomandări

80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și a polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)

În campania inițiată de preotul Alexandru Lungu, au mai rămas de adunat 88.000 de euro, din cei 1,2 milioane de euro pentru tratamentul a doi frățiori cu boli rare

În campania inițiată de preotul Alexandru Lungu, au mai rămas de adunat doar 112.000 de euro, din cei 1,2 milioane de euro pentru tratamentul a doi frățiori cu boli rare

Preasfințitului Irineu Crăciunaș – Simpozion dedicat împlinirii a 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice

Preasfințitului Irineu Crăciunaș – Simpozion dedicat împlinirii a 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice
Preasfințitului Irineu Crăciunaș – Simpozion dedicat împlinirii a 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice