Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 3 aprilie, legea care prevede obligativitatea organizării în școli, cel puțin o dată pe semestru, a unor programe de educație pentru viață și pentru sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii.
Printre altele, aceste cursuri periodice au în vedere informarea elevilor cu privire la pericolul bolilor cu transmitere sexuală și prevenirea acestora. De asemenea, proiectul își propune și prevenirea gravidității la minore, în condițiile în care România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore.
Educația pentru sănătate sau educația sexuală nu presupune furnizarea unor informații cu caracter sexual, cum în mod eronat ar putea crede unii, ci acoperă o gamă largă de subiecte privind atât aspectele fizice și biologice ale oamenilor, cât și aspectele emoționale și sociale.
Potrivit Agerpres, textul legii arată că „organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății și în domeniul educației sunt obligate să adopte, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor; derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităților psiho-emoționale, a competențelor sociale și interpersonale”.
Programe de educație pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru elevi, obligatorii o dată pe semestru
