Spitalul Rădăuți, singurul din județ care face teste rapid pentru a depista pacienții cu COVID-19

Spitalul Radauti
Spitalul Radauti

Spitalul Municipal Rădăuți face teste rapid pentru a depista pacienții care sunt infectați cu COVID-19. Până în prezent, prin intermediul acestor teste, care trebuie spus au un grad de precizie de până la 70%, au fost depistate circa 20 de persoane care ulterior au fost diagnosticate cu noul coronavirus.
Informația a fost confirmată de Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, care a precizat că tot ceea ce se face este pentru binele pacienților. El a mai precizat că aceste teste se fac doar la recomandarea medicilo specialiști și nu la cererea pacienților.
În paralel, persoanele suspecte de infectare cu COVID-19 sunt introduse și la computerul tomograf, acolo unde se stabilește care este starea plămânilor, un alt indicator în depistarea bolii.
”Acestea sunt alternativele găsite de Spitalul Rădăuți pentru a nu mai aștepta rezultatele analizelor transmise la Iași. În felul acesta reușim să fim cu un pas înainte în depistarea virusului și cred că până acum am făcut față cu brio acestei provocări”, a precizat Traian Andronachi.
Potrivit datelor pe care le deținem, la Spitalul Municipal Rădăuți ar urma să ajungă zilele următoare un nou lot de teste rapid, mai exact circa 6.000 de teste, ceea ce va ușura munca de depistare a persoanelor care au noul coronavirus.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid