Apel comun la calm și responsabilitate, din partea ministerului Educației, sindicatelor, reprezentanților studenților și elevilor



Sănătatea și siguranța copiilor sunt mai importante acum decât orice
Sănătatea și siguranța copiilor sunt mai importante acum decât orice

Ministerul Educației, sindicatele din învățământ, organizații ale studenților, elevilor și părinților fac un apel comun la calm, responsabilitate și solidaritate.
Mesajul acestora se îndreaptă către copii, elevi, studenți, cadre didactice și părinți și este unul simplu: sănătatea și siguranța copiilor sunt mai importante acum decât orice.
„Să fim responsabili și să respectăm cu strictețe măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirii cu COVID-19. În această perioadă, trebuie evitată pe cât posibil ieșirea în spațiile publice și trebuie să ne concentrăm atenția asupra învățării de acasă”, se arată în apel. De asemenea, semnatarii mesajului cer publicului să se informeze corect, doar din surse oficiale.
„Cu calm, responsabilitate și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație!”, transmit aceștia.
Apelul este semnat de Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.



Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia