Suspiciune de coronavirus la o pacientă din Spitalul de Urgență Suceava

Imagini de la transferul pacientei suspecte de infecție cu coronavirus

O femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China, este suspectată de infecție cu coronavirus. Medicul-șef al secției de boli infecțioase al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, doctor Monica Terteliu, a declarat că femeia s-a prezentat vineri, 7 februarie, la ora 13,00, în ambulatoriul secției Boli infecțioase, prezentând o infecție a căilor respiratorii superioare. Deoarece pacienta a venit din China, este posibil diagnosticul cu coronavirus. Dr. Terteliu a declarat că, potrivit procedurilor, s-au luat imediat măsuri de izolare a ambulatoriului și de protecție a personalului care a avut în grijă pacienta. Totodată, au fost anunțate instituțiile medicale pe linie ierarhică superioară. Potrivit medicului, starea generală a pacientei era bună, era echilibrată hemodinamic și respirator, subfebrilă, cu rinoree și tuse productivă. La această oră, forma de boală pe care o prezintă este una ușoară. Conform procedurilor, în scurt timp s-au luat toate măsurile necesare pentru transferul pacientei la Clinica de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.
Transferul s-a realizat la ora 16,00.
Ancheta epidemiologică legată de persoanele cu care a venit în contact pacienta în timpul zborului până la Suceava și ulterior, după ce a ajuns acasă, urmează a fi realizată de Direcția de Sănătate Publică.
Femeia a venit la Suceava pe 1 februarie, cu o cursă Londra-Suceava. Ea a plecat din China pe 30 ianuarie.

Recomandări

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Doi dintre bebelușii morți din cauza unei bacterii la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași erau din județul Suceava

Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava