Președintele CJ Suceava a declarat că noul terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare” va fi finalizat în luna mai 2020

Terminalul nou al Aeroportului Suceava va fi finalizat în luna mai a anului viitor
Terminalul nou al Aeroportului Suceava va fi finalizat în luna mai a anului viitor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava va fi finalizat la jumătatea lunii mai a anului viitor. Gheorghe Flutur a inspectat, ieri, lucrările la noul terminal al aeroportului, precizând că în momentul de față stadiul de execuție al acestora este de 35%. Flutur a precizat că până în momentul de față au fost finalizate lucrările de relocare a rețelelor de utilități și au fost construiți stâlpii de susținere ai clădirii. Șeful administrației județene a declarat că întreaga investiție are o valoare de 15 milioane de lei, fonduri alocate de Consiliul Județean Suceava.
„Săptămâna viitoare se va turna placa între parter și etaj. Până la sfârșitul lunii decembrie se pune carcasa și se va putea lucra în interior în această iarnă la tot ce înseamnă instalații și dotări. A fost destul de complicat pentru că am avut multe cabluri subterane, dar constructorii s-au ținut de treabă și le mulțumesc pentru asta. Au subantreprenori firme din Suceava și dau de lucru la oameni din Suceava, din Rădăuți, și asta iar e îmbucurător pentru noi”, a spus Gheorghe Flutur. El a precizat că termenul de finalizare a investiției este jumătatea lunii mai 2020, lucrările fiind în grafic. Președintele CJ Suceava a arătat că suprafața noului terminal va fi de aproximativ 1.500 de metri pătrați. „Practic aici se va dubla capacitatea de prelucrare a pasagerilor care pleacă sau sosesc la Suceava. Astăzi nu facem față numărului mare de pasageri, motiv pentru care am închiriat acele containere pentru așteptarea acestora. Ne cerem scuze față de ei. Sigur, condițiile sunt normale, dar dorim să avem un terminal al nostru, care să proceseze pe an în jur de 500.000 până la 700.000 de pasageri”, a precizat președintele CJ Suceava. El a mai afirmat că aeroportul a achiziționat deja dotările pentru viitorul terminal.

Recomandări

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați