Amenzi de peste 110.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic

Amenzi de peste 110.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic. Foto maramedia.ro
Amenzi de peste 110.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic. Foto maramedia.ro

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat săptămâna trecută acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, s-au efectuat 82 de controale, fiind constatate 2 infracțiuni și aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 110.990 lei. De asemenea, s-a confiscat cantitatea de 227,46 m.c. material lemnos, în valoare de 107.750 lei.
De exemplu, joi, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 15C, din comuna Boroaia, ansamblul rutier cu semiremorcă condus de un bărbat din orașul Frasin care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că materialul lemnos a fost încărcat de pe raza comunei Boroaia, iar în avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto era consemnată o societate comercială din comuna Pătrăuți, motiv pentru care ansamblul auto a fost condus la sediul Ocolului Silvic Fălticeni pentru continuarea cercetărilor. Vineri, polițiștii și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând un volum total de 51,67 m.c. cherestea tivită de esență brad și nu 45,30 m.c., conform documentelor. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 6.000 de lei a societății comerciale din comuna Pătrăuți care a emis documentele și s-a aplicat și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat ilegal, în valoare de 33.017 lei, ce a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova