Un bărbat de 60 de ani a murit după un accident de bicicletă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Frasin, a murit după ce a căzut de pe bicicletă, în timp ce se deplasa pe un drum pietruit din localitate. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 15.00 și, având în vedere problemele de sănătate de natură cardiacă ale victimei, urmează a se stabili cauza exactă a decesului, dacă este provocată de accident sau de problemele de sănătate.Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că biciclistul, Constantin D., se deplasa pe strada Obreja din Frasin și, în timp ce cobora o pantă de drum pietruit, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Personalul medical ajuns la fața locului a constatat decesul. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, așteptând pentru lămuriri rezultatele necropsiei.

Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii