63 de profesori s-au retras, iar alți 78 au absentat, la examenul de titularizare

657 de candidați suceveni care vor o carieră la catedră au susținut, miercuri, proba scrisă de la titularizare
657 de candidați suceveni care vor o carieră la catedră au susținut, miercuri, proba scrisă de la titularizare

657 de candidați suceveni care vor o carieră la catedră au susținut, miercuri, 17 iulie, proba scrisă de la titularizare, examenulprin care candidații se pot angaja pe o perioadă nedeterminată într-o școală.
Insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, a precizat că 63 de candidați s-au retras de la proba scrisă după ce au primit subiectele. Ei nu au predat lucrările, însă nu vor figura ca absenți, metodologia permițând acest lucru.
Alți 78 de candidați au fost absenți, astfel că deși numărul total de înscriși a fost de aproape 800, numărul lucrărilor care au fost trimise spre corectare a fost de 657.
Examenul de titularizare constă în două etape – susținerea inspecțiilor speciale/probele practice (3-28 iunie 2019) și desfășurarea probei scrise, aceasta din urmă desfășurându-se în două centre de evaluare – Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava și Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava.
Proba scrisă s-a desfășurat începând cu ora 10:00, durata de rezolvare a subiectelor fiind de patru ore.
Subiectele au fost concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare, instituția din subordinea Ministerului ce realizează cerințele de la toate examenele naționale.

Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă