„Arma medievală și rolul ei”, ateliere istorico-didactice, la Cetatea de Scaun a Sucevei

„Arma medievală și rolul ei”
„Arma medievală și rolul ei”

În perioada 29 iulie – 8 august 2019, la Cetatea de Scaun a Sucevei vor avea loc ateliere istorico-didactice intitulate „Arma medievală și rolul ei”.
Evenimentul este organizat de Muzeul Bucovinei și Consiliul Județean Suceava. Între orele 16:00 – 20:00, de luni până vineri, oameni de toate vârstele pot merge la Cetatea de Scaun unde au posibilitatea să tragă cu arcul, să confecționeze cămăși cu zale, împreună cu organizatorii atelierelor istorico-didactice, să confecționeze săbii, să participe la ateliere de desen și la prezentări interactive.
Taxa de participare este de 30 de lei/săptămână. Informații suplimentare și programări se pot obține la telefon: 0784 275 644.

Recomandări

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava