12 elevi din județ susțin bacalaureatul în condiții speciale



Prima probă, cea de limba și literatura română, este programată luni, 1 iulie
Prima probă, cea de limba și literatura română, este programată luni, 1 iulie

5.456 de absolvenți de liceu sunt sub imperiul emoțiilor, aceștia urmând să susțină, săptămâna viitoare, probele scrise ale examenului de bacalaureat.
Prima probă, cea de limba și literatura română, este programată luni, 1 iulie, de la ora 9.00. Proba la limba și literatura maternă se desfășoară marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării, se va desfășura joi, 4 iulie.
Candidații vor avea trei ore la dispoziție pentru a rezolva cerințele primite.
Din cauza unor probleme de sănătate, mai mulți elevi vor susține examenul în condiții speciale, 12 astfel de cazuri fiind înregistrate în județ.
Statistica situațiilor speciale arată astfel: mărirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise cu 1 oră – 2 elevi; mărirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise cu 1,5 ore – 1 elev; părăsirea temporară a sălii de examen, însoțit de unul dintre profesorii asistenți, conform diagnosticului medical, ori de câte ori este nevoie – 1 elev; delegarea de interpreți mimico-gestuali – 8 elevi de la Liceul Tehnologic Special Bivolărie.
Candidații vor susține cele trei probe scrise ale examenului maturității în 17 centre organizate în județ.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să fie notat cu cel puțin 5 la fiecare dintre probele scrise, însă media acestora să fie de 6 cel puțin.



Recomandări

Curs gratuit pentru elevi „7 sfaturi practice înainte de a te apuca să înveți sau să citești (Cum să te organizezi)”

Curs gratuit pentru elevi „7 sfaturi practice înainte de a te apuca să înveți sau să citești (Cum să te organizezi)”
Curs gratuit pentru elevi „7 sfaturi practice înainte de a te apuca să înveți sau să citești (Cum să te organizezi)”