Spectacol de teatru, ateliere de creație pentru copii și târg handmade, la Iulius Mall

Specialiștii Creativ & Deco organizează, sâmbătă, 15 iunie, la Iulius Mall Suceava, ateliere de creație pentru copii. Echipați cu îndemânare, imaginație și veselie, micii artiști vor realiza ghivece cu flori. Întâlnirile sunt programate de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall, iar creațiile vor fi dăruite participanților. Înscrieri se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info.
Duminică, de la ora 12.00, pe scena din zona food court, copiii vor avea parte de „Aventuri cu … Dl. Goe”. Spectacolul Ateneului din Iași, în regia lui Iulian Sandu, va aduce hohote de râs, prin situațiile în care se află personajul alintat creat de Ion Luca Caragiale.
Piesa de teatru este despre năzdrăvănii, lecții de comportament și conduită socială, strecurate printre replici amuzante și întâmplări caraghioase. Pentru cei mici, dincolo de buna dispoziție provocată de personajele comice, este și o activitate educațională. Intrarea este liberă.
De vineri până duminică, cei care apreciază obiectele lucrate manual pot vizita Târgul Handmade, care se va desfășura la parterul Iulius Mall.
Bijuterii felurite, perfecte pentru ținutele estivale, accesorii vestimentare, podoabe pentru păr, obiecte decorative, tablouri, ceasuri de perete și multe alte articole realizate prin tehnici ingenioase pot fi admirate și achiziționate de la artizanii locali.

Recomandări

Târg de jucării cu scop caritabil, organizat de Fundația umanitară „Sânge pentru România” și Iulius Mall Suceava

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public

Festival pentru copii, trasee de escaladă, roboții Optimus și Bumblebee, activități interactive și spectacole speciale, la Iulius Mall Suceava

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării, după o investiție de 40 de milioane de euro

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării