”Ziua Eroilor”, sărbătorită prin ceremonial militar și religios de Inaltareaea Domnului, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea

Vesnica pomenire in cadrul ceremonialului religios

Joi la prânz, în ziua Înălțării Domnului, la Monumentul Eroilor din cimitirul Pacea a avut loc comemorarea Eroilor Neamului, sărbătorită printr-un ceremonial religios și militar. La comemorare au participat autoritățile locale și județene, precum și cei care au vrut să le aducă un omagiu marilor dispăruți. Acțiunea a fost organizată de către Garnizoana Suceava și Primăria Municipiului Suceava, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Suceava și a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, cu participarea Filialei Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

Coroane depuse la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea
Coroane depuse la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea
Vesnica pomenire in cadrul ceremonialului religios
Vesnica pomenire in cadrul ceremonialului religios

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, distins cu „Diploma de Onoare” pentru contribuția la păstrarea memoriei eroilor neamului

Filiala Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a împlinit și sărbătorit 35 de ani de activitate

Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România

Ziua Înălțării Domnului și a Luminii la Colegiul Tehnic „Ferdinand I” din Rădăuți: 120 de ani de vocație și binecuvântare