Prefectul de Suceava, solicitat de deputatul Balan să potolească șefi de instituții care ar face presiuni politice asupra primarilor PNL



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a cerut, vineri, prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, „să-i cheme la ordin” pe șefii unor instituții publice descentralizate care, sub pretextul unor reclamații anonime, „se duc și fac în toate zonele județului presiuni pe primari, consilieri locali, directori, pe cei care nu sunt de acord cu politica pe care o fac ei”. Aceste presiuni sunt clar infracțiuni și cineva va răspunde în perioada următoare. Acei șefi care vor să-și asigure în continuare funcția trebuie să înțeleagă că făcând ceea ce îi pune PSD, de la partid, s-ar putea să se ducă mult mai departe de funcțiile de serviciu, și anume undeva pe la Botoșani”, a mai declarat deputatul liberal.
Acesta a afirmat că primari, consilieri locali și directori de școli membri PNL au fost vizitați de șefi de instituții care le-au spus că la adresa lor există reclamații anonime, care pot fi rezolvate „favorabil”, dacă PSD va obține un scor peste media județeană în respectivele localități. „Asta e PSD la Suceava, campania pe care a înțeles să o facă în toate primăriile conduse de noi”, a afirmat Ioan Balan.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu vrea să afle de la ministrul Finanțelor cine sunt vinovații pentru situația economică dezastruoasă a României