Cod galben de furtuni în Suceava și alte 26 de județe, până marți dimineață



Cod galben de furtuni în Suceava și alte 26 de județe, până marți dimineață
Cod galben de furtuni în Suceava și alte 26 de județe, până marți dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o nouă atenționare – Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cu furtuni, descărcări electrice, grindină și precipitații de până la 60 de litri pe metrul pătrat.
Perioada de valabilitate este până marți dimineață.
Județele vizate sunt: Suceava, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Olt, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și zone din Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova și Dâmbovița.
Potrivit prognozei, în intervalul 20 mai, ora 12:00 – 21 mai, ora 6:00, pe durata atenționării Cod galben, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
În plus, până marți, la ora 22:00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a țării, unde vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.



Recomandări