La Muzeul de Istorie Suceava va avea loc vineri, 12 aprilie, la ora 12:00, vernisajul expoziției „Pagini de artă românească” în care vor fi expuse 37 de lucrări de pictură din colecția Muzeului Național Brukenthal Sibiu – secolele XIX-XX. Selecția cuprinde opere de valoare semnate de nume sonore ale artei românești: Theodor Aman (1831-1891), Nicolae Grigorescu (1838-1907), Ștefan Luchian (1868-1916), Sava Henția (1848-1904), Mișu Popp (1827-1892), Arthur Coulin (1869-1912), Octavian Smigelschi (1866-1912), Max Hermann Maxy (1895-1971), Hans Eder (1883-1955) Ștefan Popescu (1872-1947), Iosif Iser (1881-1958), Elena Popea (1879-1941), Magdalena Rădulescu (1899-1972), Gheorghe Petrașcu (1872-1949), Theodor Pallady (1871-1956), Nicolae Tonitza (1886-1940), Francisc Șirato (1877-1953), Ștefan Dimitrescu (1886-1933), Nicolae Dărăscu (1883-1959), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Lucian Grigorescu (1894-1965) etc. Expoziția este organizată de Muzeul Bucovinei, instituție subordonată Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu. Organizatorii au spus că expoziția va fi deschisă vizitatorilor în perioada 12 aprilie – 30 iunie, prețul biletului de intrare fiind de un leu pentru elevi și studenți și 4 lei pentru adulți.