Sâmbătă, 23 februarie, începând cu ora 11.00, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni organizează, în parteneriat cu Primăria municipiului Fălticeni și cu Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, Concursul interjudețean cultural-artistic „Numai poetul…”.
Acest proiect – inclus în Calendarul Activităților Educative Interjudețene al Ministerului Educației Naționale – urmărește revitalizarea receptării poeziei și a personalității lui Mihai Eminescu de către elevii din ciclul gimnazial, a menționat prof. Marius Pintilii, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni.
Competiția se va desfășura la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni (Sala de festivități „Pictor Aurel Băeșu”) și cuprinde trei secțiuni: Secțiunea colectivă cu trei probe: cunoștințe despre viața și opera poetului M. Eminescu, recunoașterea poeziilor pornind de la versuri date, crearea unei strofe în care să fie incluse cuvintele date; Secțiunea individuală ”Recitare de poezie eminesciană” (pe fundal muzical); Secțiunea individuală ”Opera lui Eminescu în imagini” (creație plastică).
La ediția din acest an sunt înscrise echipajele a 17 unități școlare din trei județe: Suceava, Botoșani și Neamț. Premiile constând în cărți și dulciuri sunt asigurate de către Primăria Fălticeni.