S-a proptit cu mașina în gardul unui sătean din Costâna

Gard distrus
Gard distrus

Gardul unui sătean din Costâna a fost pus la pământ de un șofer care a părăsit drumul județean 209D. Evenimentul s-a înregistrat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, iar șoferul a plecat de la fața locului în speranța că va scăpa basma curată.
Chemați la fața locului, polițiștii de la Secția 5 Rurală Dărmănești au demarat cercetările și au descoperit un VW Polo care intrase în gard, însă fără șoferul care dispăruse. Din discuțiile cu proprietarul gardului, polițiștii au aflat că șoferul a plecat imediat după ce a distrus gardul, indicând și direcția de deplasare a bărbatului.
La aproximativ 2 km de locul incidentului, polițiștii l-au ajuns pe șofer, un tânăr de 20 de ani, din Bălăceana. Acesta a recunoscut că el este autorul distrugerii gardului și a precizat că nu a mai putut controla mașina care a derapat și a intrat în șanț.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru a i se preleva probe de sânge. Și pentru ca tărășenia să fie completă, s-a constatat că șoferul de ocazie nu avea nici un fel de permis de conducere. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei