Peste 1.500 de urători și colindători au participat la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional „Obiceiuri de Iarnă” din municipiul Suceava. Cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă organizată în județ a pornit în jurul orei 11:00 din zona Stațiunii de Cercetări Agricole și s-au îndreptat, pe bulevardul principal al Sucevei, către Palatul Administrativ și esplanada Casei de Cultură. Pe întreg traseul, participanții la paradă au fost întâmpinați de mii de spectatori.
Ajunși în fața Palatului Administrativ, colindătorii și urătorii au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de primarul Sucevei, Ion Lungu, de vicepreședinții CJ, Gheorghe Niță și Viorel Seredenciuc, precum și de mai mulți consilieri județeni.
Parada obiceiurilor de iarnă a fost deschisă de un bătrân din Gura Humorului care a venit cu un car tras de boi, precum și de un grup de urători din Ostra, Comănești și Fundu Moldovei.
Fără doar și poate, una dintre atracțiile paradei de anul acesta a fost „Malanca” lui Ștefan cel Mare de la Vicovu de Sus. Personaje precum Ștefan cel Mare, haiduci sau răzeși, toți călare pe cai, au impresionat publicul cu teatrul popular „Malanca lui Ștefan cel Mare”.
După acest moment, rând pe rând, prin fața oficialităților și a spectatorilor au trecut cetele de călușari, ursarii, împărații, caprele, militarii, irozii și arnăuții, costumele în care erau îmbrăcați participanții la paradă oferind un adevărat spectacol de culori care i-a impresionat pe toți cei prezenți.
Peste 1.500 de urători și colindători au participat la parada obiceiurilor de iarnă din Suceava
