Elevii claselor simultane I-III de la Școala Primară “Ilie Grămadă” Zaharești, însoțiți de prof. Brîndușa Foca, alături de elevii Școlii Gimnaziale Stroiești, coordonați de prof. Adriana Bondar, Rozuca Ostaficiuc, Gabriela Iurcu și Claudiu Matei, s-au deplasat marți la Centrul Social de Zi Pentru Copii ”Sf. Vineri” Suceava, în cadrul proiectului educațional de voluntariat “Suflet pentru suflet”, unde au susținut un program de colinde și urături. La final voluntarii au oferit beneficiarilor pachete cu dulciuri, haine, jucării și o sumă de bani.
“Întreaga activitate s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare”, au precizat reprezentanții Centrului.
“Voluntariatul presupune responsabilitate, implicare și calități personale în care respectul, sensibilitatea și altruismul sunt valori esențiale pentru dezvoltarea personală. Elevii noștri au învățat astfel cât de mult înseamnă sprijinul și solidaritatea în societate. Oferind altora au simțit bucuria unei fapte bune, au descoperit valoarea unui gest mărunt, dar frumos și venit din inimă, mai ales în pragul sfintelor sărbători de iarnă”, adaugă coordonatoarea activității, prof. Rozuca Ostaficiuc.
Colinde și cadouri pentru copiii de la Centrul de Zi ”Sf. Vineri” Suceava, din partea elevilor de la Zaharești și Stroiești






