Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului

Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a găzduit joi, 22 noiembrie, Cercul profesorilor de istorie din municipiul Suceava, activitate cu o agendă complexă. Aceasta a inclus, printre altele, diseminarea proiectului educațional ”Centenarul Unirii”, derulat în perioada noiembrie 2017-2018, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Hatmanul Sendrea” Dolheștii Mari, și o dezbatere pe tema patriotismului. Au participat prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, prof. univ. dr. Constantin Ungureanu, de la Chișinău, preot dr. în istorie Sorin Clipa și meșterul popular Ecaterina Neamțu. Din program mai amintim dezbaterea ”Nevoia de patriotism a tinerilor”, susținută de elevii clasei a XII-a E, de la filologie, și două momente artistice susținute de elevii școlilor partenere. Activitatea a culminant cu lansarea cărții „Reflecții privind România Mare” a universitarului Mihai Iacobescu.
Potrivit prof. Tatiana Matei, de la colegiul gazdă, concluziile activității au fost foarte clare: la orice vârstă patriotismul are aceiași piloni – cunoașterea trecutului istoric, credința neamului, păstrarea tradițiilor și respectul pentru jertfa înaintașilor. La realizarea proiectului „Centenarul Unirii” au colaborat, în calitate de parteneri, profesorii de istorie Tatiana Matei, Liliana Iftode, Florentina Atomei, precum și bibliotecara Roxana Chiriac, de la CNI „Spiru Haret”, și prof. Elena Jitariuc, de la Școala „Hatmanul Sendrea” Dolheștii Mari. Momentul dezbaterii elevilor a fost coordonat de prof. Oana Petrec, în timp ce momentul artistic a fost asigurat de prof. Tiberiu Harceag.
Atmosfera a fost asigurată de o expoziție de costume populare și obiecte tradiționale, o expoziție de ii în fotografie, lucrări realizate de elevi cu prilejul Centenarului, precum și de două materiale lucrate tot cu multă migală cu eroii căzuți în primul și al doilea război mondial din localitățile din care provin elevii colegiului.
„La mulți ani, maică România! Fie-ți copiii sănătoși, crească-ți pădurile falnice spre cer, curgă-ți râurile printre holdele bogate, fie-ți palmele crăpate sărutate de roua dimineților în pace! La mulți ani, românilor de pretutindeni! Cântați doinele, jucați horele, puneți masa și bucurați-vă ca maica voastră a împlinit 100 de ani!”, au transmis organizatorii.

Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului

Recomandări

35 de ani de excelență în educație, sărbătoriți la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor
Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor

Elevii de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret” Suceava au câștigat marele premiu al semifinalei județene a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Echipa Colegiului Național de Informatica “Spiru Haret” Suceava a câștigat marele premiu al semifinalei județene a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

La Suceava a avut loc semifinala judeteana a celei de-a treia editii a Maratonului pentru Educatie Antreprenoriala
La Suceava a avut loc semifinala judeteana a celei de-a treia editii a Maratonului pentru Educatie Antreprenoriala

Public numeros și prezentări interesante la lansarea volumului „Nicolai I. Grămadă (1892-1961). Moștenirea cărturarului bucovinean”

Lansarea volumului „Nicolai I. Grămadă (1892-1961). Moștenirea cărturarului bucovinean”
Lansarea volumului „Nicolai I. Grămadă (1892-1961). Moștenirea cărturarului bucovinean”