Ministrul Educației a participat la deschiderea anului universitar la Suceava

Valentin Popa - rectorul USV
Valentin Popa - rectorul USV

Universitarul sucevean, Valentin Popa, încă ministru al Educației Naționale, a participat la festivitatea de deschidere a noului an academic, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV).
Acesta i-a felicitat pe cei peste 3.700 de boboci care au ales să studieze în cadrul instituției, subliniind că în ciuda faptului că la nivel național se înregistrează o scădere semnificativă a numărului de absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, Universitatea suceveană primește în această toamnă cel mai mare număr de boboci din ultimii cinci ani.
„Din datele pe care le avem în cadrul Ministerului Educației, această creștere relativă a numărului de înmatriculați este cea mai mare din România”, a mai punctat Popa.
Demnitarul a evidențiat câteva dintre provocările instituției din anul universitar 2018 – 2019, printre care o nouă evaluare instituțională a ARACIS, dezvoltarea unor noi programe din domeniul Sănătății, inițierea unor programe postuniversitare în Cyber security.
Totodată, Valentin Popa a punctat câteva dintre măsurile inițiate în calitate de ministru al Educației – operaționalizarea masterului didactic, o nouă metodologie pentru școlile doctorale, creșterea salariilor în rândul angajaților din sistem, creșterea de 2,5 ori a fondului de burse pentru studenți, etc.
După discursul său, Valentin Popa a plecat spre Iași, pentru a-l primi pe președintele României, Klaus Iohannis, care va deschide noul an academic la Iași, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, la ceremonie urmând să participe reprezentanți ai celor cinci universități de stat din municipiu.
Reamintim faptul că, după opt luni la conducerea Ministerului Educației Naționale, suceveanul Valentin Popa și-a dat demisia, joi, 27 septembrie, din actualul Guvern.
Acesta și-a argumentat gestul prin faptul că nu poate accepta solicitarea UDMR legată de abrogarea susținerii orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale de către profesori de specialitate.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc