Trei transporturi ilegale de masă lemnoasă, depistate în zona Cornu Luncii



Trei transporturi ilegale de masă lemnoasă, depistate în zona Cornu Luncii
Trei transporturi ilegale de masă lemnoasă, depistate în zona Cornu Luncii

În perioada 22-23.09.2018, Garda Forestieră Suceava a efectuat mai multe controale la circulația materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere din județul Suceava.Pe DN 2, pe raza localităților Vadul Moldovei și Cornu Luncii, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, au fost identificate în trafic 3 transporturi de materiale lemnoase care, în urma verificărilor, s-au dovedit a fi efectuate cu încălcarea legislației silvice în vigoare.Astfel, în cazul primului transport, în urma verificărilor întreprinse și a probelor strânse, s-a constatat faptul că, transportatorul materialelor lemnoase a efectuat în mod repetat, în baza acelorași documente de proveniență și transport, două curse. În urma inventarierii s-a constatat că volumul încărcat în mijloacele de transport și transportat ilegal este de 12,39 mc cherestea rășinoase. Materialele lemnoase în cauză, în valoare de 8276 de lei, au fost confiscate, iar transportatorul a fost sancționat contravențional.În cazul celorlalte două transporturi oprite pe raza localității Cornu Luncii, în urma inventarierii materialelor lemnoase s-a constatat faptul că volumul transportat depășește volumul înscris în documentele de proveniență și transport. În urma celor constatate, materialele lemnoase în cauză, totalizând 22,51 mc cherestea rășinoase, în valoare de 15.037 de lei, au fost confiscate, iar operatorii economici expeditori ai materialelor lemnoase au fost sancționați contravențional, valoarea amenzilor însumând 12.000 de lei.Garda Forestieră Suceava a demarat verificări la operatorii economici expeditori ai materialelor lemnoase, în scopul identificării provenienței materialului lemnos transportat ilegal.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025
Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025