La Primăria orașului Salcea va avea loc vineri, 13 iulie, de la ora 11:00, lansarea volumului de poezie de debut „Paisprezece vieți și încă o eternitate” al elevei Sorina Rîndașu, în vârstă de 15 ani. Adolescenta și-a descoperit pasiunea pentru scris la vârsta de 10 ani, iar de atunci a continuat să scrie, descoperind că poezia face parte din propria ființă. A scris peste 70 de poeme, unele dintre ele fiind publicate pe pagina ei de Facebook.
„Povestea acestui volum a început acum 6-7 luni. E drept că nu m-aș fi văzut niciodată publicându-mi volumul de debut la 15 ani. Probabil că nimeni nu m-ar fi văzut. Într-adevăr, nu știu cum o să privesc acest început peste ani și ani, însă acum îl văd ca pe acel pas de care aveam nevoie pentru a avansa. Pentru a ieși în față. Pentru a spune: «Da, eu sunt Sorina și asta e ceea ce fac»”, a povestit Sorina, completând că a trecut prin foarte multe stări în aceste luni de așteptare. „Extaz, frică și toate cele. Însă clipa în care am ajuns să îmi țin în mână propriul volum și tremuratul teribil al mâinilor pe care nu-l pot descrie în cuvinte au reprezentat cel mai mare moment de fericire al meu. Firește, n-aș fi ajuns aici singură. Mulțumirile mele se îndreaptă inclusiv și exclusiv către Andreea Oana Duduman, către Editura Sfântul Ierarh Nicolae și, de asemenea, către Primăria orașului Salcea, instituție care a reprezentat sponsorul meu principal”, a completat adolescenta.