Incendiu puternic la o casă din Burdujeni



Casa a fost afectată grav de incendiu
Casa a fost afectată grav de incendiu

O casă de pe strada Octavian Goga, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, a luat foc marți după-amiază. Focul a fost foarte puternic, iar în timpul incendiului s-au auzit și explozii, care proveneau de la zeci de recipiente de tip spray cu insecticid. Acestea erau în garajul proprietarului, împreună cu alte bunuri. În momentul izbucniri incendiului nu era nimeni acasă, proprietarul alertându-se în momentul în care s-a apropiat de imobil. Mai mulți vecini au sărit în ajutor, speriați de faptul că locuințele sunt foarte apropiate între ele. La fața locului au ajuns pompieri de la Detașamentul Suceava. Pompierii au găsit un incendiu care se manifesta în interiorul casei și se propagase deja la acoperiș. Toate recipientele inflamabile explodaseră înainte de intervenția pompierilor, astfel că nu le-a fost pusă viața în pericol. Mai mulți vecini de pe strada Octavian Goga sunt revoltați de faptul că nu au apă curentă și se gândesc cu groază că incendiul putea fi la ei, iar pompierii nu puteau interveni. Pompierii s-au racordat la o sursă de apă aflată la circa o sută de metri de casa care a luat foc.



Recomandări