La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a avut loc miercuri, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, concursul interjudețean de educație civică și voluntariat „Cetățean european“, ediția a IV-a. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni. La secțiunea I, concurs de prezentări PowerPoint, au participat 18 echipaje, iar la secțiunea a II-a, concurs de desene, au participat circa 50 de lucrări. Acestea au fost expuse, în perioada 2-7 mai, în cadrul unei expoziții găzduite de Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” din municipiul Suceava. Clasamentul final se poate afla accesând site-ul liceului, www.ctiasv.ro.
Competitori din 16 licee din țară
La competiție au participat, direct sau indirect, reprezentanți din 16 licee din țară: Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, Colegiul Tehnic Danubiana din Roman, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Timișoara, Liceul Tehnologic Cogealac – Constanța, Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu”din Pitești, Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare, Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Colegiul Tehnic din Rădăuți, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” din Suceava, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava, Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” din Suceava, Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Activități pe parcursul întregului an școlar
Prof. Petruța Tompea, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, coordonatoarea întregii competiții, a explicat că „într-o lume globalizată, cu multiplele sale provocări, nici un stat al Uniunii Europene nu mai este suficient de mare ca să se afirme de unul singur. Acest lucru este posibil doar împreună, ca Uniune. A fi cetățean european semnifică în prezent mai mult decât a face parte dintr-o organizație, reprezintă de fapt dorința de a promova anumite valori și de a ne asuma un stil de viață”.
Pe parcursul anului școlar, elevilor interesați de acest subiect organizatorii le-au oferit prilejul de a deveni cetățeni mai buni, participând la mai multe activități. Pe 27 noiembrie 2017, la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul acestei instituții de învățământ a organizat, împreună cu Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, un seminar cu tema „Ce înseamnă să fii cetățean european?”. Seminarul a fost susținut de lector universitar dr. Marcela Hurjui, de la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor. Pe 15 decembrie 2017, în colaborare cu AREAS Suceava, s-a organizat o dezbatere cu tema „Voluntar pentru drepturile omului”.
A urmat în luna februarie 2018 workshopul cu tema „Alimentația sănătoasă”, organizat în colaborare cu Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava. Pe 1 martie 2018, împreună cu reprezentați de la toate școlile implicate, după cum a spus prof. Petruța Tompea, „ne-am deplasat la Centrul de plasament de tip familial «Colț alb», pentru a aduce bucuria sosirii primăverii celor 15 copii pentru care acest loc reprezintă «acasă»”.
Conștientizare
Scopul declarat al acestui concurs, spun organizatorii, este acela de a determina tinerii să conștientizeze și să aprofundeze numeroasele avantaje, dar și dezavantaje care decurg din calitatea de cetățean european, oferind acestora prilejul de a cunoaște mai bine specificul statelor Uniunii Europene, problemele legate de poluare, alimentație, energie la care elevii vor găsi chiar soluții realiste (pe care unii, poate, le vor aplica când vor deveni adulți).
Directorul adjunct al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, profesoara Maria Reuț, a declarat, la finalul competiției: „A fost un eveniment frumos în școala noastră, aflat la cea de a IV-a ediție, la care sub pălăria Uniunii Europene s-au întâlnit copii interesați, isteți, curajoși, încrezători și muncitori. Sper că încrederea în forțele lor și interesul pentru cunoaștere să le aibă în toată viața lor. Sunt sigură că toții copiii vor rămâne cu amintiri frumoase și interesante legate de acest eveniment”.